Astăzi, 6 august, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, efectuează 7 percheziții domiciliare, în municipiul București, la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetări a reieșit că, reprezentanții unei asociații care funcționează în municipiul București, ar fi organizat, începând cu anul 2017, programe de studii universitare de masterat, susținând că beneficiază de presupuse colaborări cu universități de prestigiu europene, în condițiile în care nu dețin avizele sau acreditările Ministerului Educației.
Pentru aceasta ar fi atras participanți, prin diferite metode de promovare, cărora le-ar fi perceput taxe de studii, în mod direct sau prin intermediul unei terțe societăți comerciale, iar la finalizarea cursurilor ar fi eliberat adeverințe sau certificate de participare, care ar purta elemente de identificare ale instituțiilor partenere, fără ca acestea să aibă cunoștință și fără să fie recunoscute de Ministerului Educației.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!