La data de 5 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat 9 percheziții domiciliare, la persoane cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din cercetări s-a reținut faptul că, în perioada iunie 2023 – ianuarie 2024, 6 persoane, cu vârste cuprinse între 32 și 49 de ani, ar fi vândut sau intermediat vânzarea unor cantități de substanțe psihoactive noi (ADB-BUTINACA, ADB-INACA și 5F-MDMB-PINACA), pentru sume cuprinse între 60 și 360 de lei, către consumatori din județul Iași.
Persoanele cercetate și-ar fi creat o clientelă constantă, fidelizată prin oferirea inițială a unor cantități mai mari de substanță psihoactivă, la prețul unei doze.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate obiecte purtătoare de urme de substanță, mai multe terminale mobile și cartele SIM, precum și alte mijloace de probă.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a patru persoane.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO CU CARACTER INFORMATIV