La data de 13 februarie 2024, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au organizat o acțiune, în mai multe județe din România, pentru documentarea activităților infracționale ale membrilor unui grup organizat de criminalitate itinerantă, specializat în comiterea de furturi de catalizatoare auto, în Franța.
Cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale, criminaliștilor și luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și de la acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Suceava, Botoșani, Mehedinți, Dolj și Olt, precum și cu participarea a 4 anchetatori francezi, au fost efectuate, la data de 13 februarie a.c., 17 percheziții domiciliare, la persoane fizice și juridice, din județele Suceava, Botoșani, Mehedinți, Dolj și Olt.
Persoanele vizate sunt membri ai unui grup organizat, cercetate într-un dosar penal instrumentat de jandarmii din Franța, din cadrul Secțiunii de Cercetări din Caen, cu sprijinul Oficiului Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante, acesta vizând fapte de furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociație de răufăcători în vederea săvârșirii unei infracțiuni și spălare a banilor.
Prejudiciu de peste 4.000.000 de euro
În acest dosar, partenerii francezi au solicitat sprijin în cadrul cooperării judiciare internaționale în materie penală prin Tribunalul de Jurisdicţie Interspecializată din Rennes – Franţa, care a formulat mai multe ordine europene de anchetă, ce au fost primite la D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
Din aceste activități de cooperare, a rezultat că membrii grupului organizat ar fi comis, de la începutul lunii februarie 2022 și până în prezent, în nord-vestul Franței, 276 de furturi de catalizatoare auto în dauna a 395 de persoane vătămate, majoritatea fiind persoane juridice.
Furturile au vizat peste 1.200 de catalizatoare, iar prejudiciul cauzat a depășit 4.000.000 de euro.
Au fost ridicate 4 autovehicule, 9.600 de euro, 3.400 de lei, bijuterii, telefoane mobile/tablete/laptop-uri/medii de stocare.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO DE LA FATA LOCULUI
SURSA FOTO: DIICOT