Percheziții pentru furt – Au furat și vândut 21 de bovine –  Prejudiciu de 29.600 de euro

La data de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, au efectuat 12 percheziții în județele Sibiu, Brașov și Covasna, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada mai – august 2023, persoanele bănuite ar fi sustras 21 de bovine din județul Sibiu, pe care le-ar fi valorificat apoi, prin vânzare.

Prin presupusa activitate infracțională s-ar fi înregistrat un prejudiciu de 29.600 de euro.

Mai multe mijloace de probă, documente și telefoane au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *