Peste 100 de sportivi au participat la prima ediție a XCO Mediaș

Peste 100 de sportivi au luat startul sâmbătă 14 august 2021 la Mediaș, în cadrul primei ediții a XCO, o competiție de ciclism pentru copii. Concursul a fost organizat de către Asociația Mediaș 750 de ani, în parteneriat cu A.C.S. Next Sports Blăjel, Primăria Municipiului Mediaș și Asociația de Turism și Ecologie DIANTHUS. Acțiunea a fost cofinanțată de către Consiliul Județean Sibiu.

Competiția s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, respectiv cadeților și juniorilor. Pe cele două trasee amenajate de către organizatori, cu o lungime de 3.2, respectiv 2.6 km au luat startul sportivi legitimați din mai multe orașe: București, Cernavodă, Cluj Napoca, Pitești, Făgăraș, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Greci, Cisnădie, Baia Sprie, Odorheiu Secuiesc, Mediaș, Gageni, Sighișoara, Deva, Pitești, Blăjel, Brașov, Alba Iulia, Voluntari, Roșu, Târgu Secuiesc, Curtea de Argeș.

Ziua de vineri, 13 august a oferit ocazia copiilor și părinților care au poposit în municipiul Mediaș să cunoască mai multe detalii despre istoria medievală a burgului săsesc de pe Târnavă, printr-un tur ghidat la fortificația medievală și la biserica Sf. Margareta, precum și la turnurile vizitabile ale cetății Mediaș.

La finalul competiției a avut loc premierea, unde au fost desemnați câștigătorii locurilor 1, 2 și 3 din cadrul fiecărei categorii: Fabian Alexandru Cușnir, Eduard Popescu și Timotei Petre (categoria D2 băieți); Amalia Maria Dragomir, Lili Vass și Sofia Katerina Diaconu (categoria D2 fete); Tudor Trif, Filip Son și Octavian Ioan Dragomir ( categoria D1 băieți); Mădălina Voluta și Eva Maria Bugean (categoria D1 fete); Tudor Alexandru Vlad, Davis Festeu și Matei Năstase (categoria C băieți); Diana Maia Faur, Diana Maria Anorocioaiei și Ana Văduva (categoria C fete); Balazs Orba, Roland Szigyarto și Andrei Emil Marinescu (categoria B băieți); Raluca Andreea Aanei, Raluca Maria Rotaru și Smaranda Catina Petrișor (categoria B fete); Theodor Vasile Pridon, Andrei Tudor Kocsis și Luca Bodareu (categoria A băieți); Iana Alesia Balteș, Silvia Maria Posea și Flavia Bunea (categoria A fete); la categoria cadet băieți: Răzvan Corin Micu, Emil Istvan Ercsei și Alexandru Stupar; categoria cadet fete: Wendy Bunea și Miruna Mada. Fondul total de premiere a fost în valoare de 13.600 de lei.

Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș, prezent la eveniment a declarat: Vreau să le mulțumesc sponsorilor și voluntarilor implicați în desfășurarea evenimentului. Consider că trebuie să încurajăm generațiile tinere, care doresc să se afirme în sportul de performanță. Primăria Mediaș va continua să fie un partener pentru astfel de inițiative.

Evenimentul s-a bucurat și de sprijinul sponsorilor: ATI Bike Med, SN Deco Group, SC Sutech SRL, S.N.G.N. Romgaz SA, SC Ostenweg Sysplan SRL.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *