În această saptămână se desfășoară la nivelul întregului județ Brașov campania de conștientizare a riscurilor rutiere, generată de nerespecarea regimului legal de viteză, denumită ROADPOL OPERATION SPEED, și peste 30 de permise de conducere au fost reținute.
Calendarul acțiunilor poliției rutiere este 7 – 13 august, astfel că, în primele două zile în care polițiștii au acționat cu aparatele radar de măsurare a vitezei, pe principalele artere rutiere din județ, au fost identificați peste 260 de conducători auto care circulau cu o viteză superioară celei reglementate.
Pentru 32 de conducători auto depistați, polițiștii au dispus și reținerea permiselor de conducere, cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată de timp, întrucât viteza autovehiculelor era cu peste 50 de km/h față de limita maximă admisă.
Amintim că operațiunea paneuropeană ROADPOL de combatere a vitezei se va desfășura și în zilele următoare, fapt pentru care Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea rutieră și limitele vitezei de deplasare, aceasta din urmă fiind și una dintre cele mai frecvente cauze de producere a accidentelor rutiere.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!Î
FOTO DE LA FATA LOCULUI
SURSA FOTO: