Pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise, pe perioada întregii săptămâni polițiștii desfășoară acțiuni la nivel județean, fiind implicați zilnic peste 100 de agenți și ofițeri din structurile rutiere și de ordine publică.
Polițiștii rutieri organizează activități tip blitz, punctual și pe perioade scurte și determinate de timp pentru identificarea șoferilor băuți sau sub influența substanțelor interzise sau a celor care conduc fără permis. Acțiunile sunt organizate atât în mediul urban și rural, atât pe arterele principale cât și secundare de circulație.
Prezența activă în trafic a polițiștilor a dus la identificarea la timp a celor care au nesocotit legea, consumând alcool și urcându-se la volan, în toate cazurile fiind suspendat dreptul de a conduce vehicule sau fiind întocmite dosare penale, prevenindu-se astfel producerea unor tragedii rutiere.
Doar în perioada 02 – 04.09.2022 au fost constatate în cadrul acțiunilor tip blitz peste 10 infracțiuni la regimul rutier. Au fost aplicate 431 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier în valoare de 236.995 lei. Totodată, au fost reținute 53 de permise de conducere și au fost retrase 26 de certificate de înmatriculare.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE