PESTE JUMĂTATE DE MILION DE ȚIGARETE CONFISCATE DE POLIȚIȘTI

Ieri, 8 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat o acțiune pentru combaterea contrabandei cu țigarete.

Astfel, au oprite două autoturisme, despre care existau suspiciuni că sunt folosite pentru efectuarea de activități de contrabandă cu țigarete. 

Unul dintre autoturisme a fost oprit în județul Maramureș, cu sprijinul polițiștilor de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În urma controlului efectuat, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, un bărbat, de 27 de ani, cetățean ucrainean, care ar fi transportat în autoturism 228.560 de țigarete, cu timbre fiscale cu inscripția „For Duty Free Only”, de proveniență Ucraina.

Al doilea autoturism a fost oprit în municipiul Satu Mare, cu sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare.

Conducătorul auto, de 21 de ani, cetățean ucrainean, ar fi transportat 280.000 de țigarete, cu timbre fiscale cu inscripția „For Duty Free Only”, de proveniență Ucraina.

Cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore.

Notă: Facem precizarea că, în toate cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *