Piața Volantă „Transilvania” aniversează 10 ani de la înființare

Sâmbătă, 15 octombrie ac, sibienii sunt invitați la Piața Volantă „Transilvania” pentru a lua parte la evenimentele ce vor marca împlinirea a 10 ani de la înființare. Cu același prilej, se va sărbători și „Ziua Recoltei”, astfel încât cumpărătorii vor avea la dispoziție o ofertă bogată de produse specifice toamnei, cât și de conserve pentru sezonul rece.

Consiliul Județean Sibiu, alături de Sala ”Transilvania”, au pregătit publicului momente folclorice susținute de elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, cât și o incursiune în obiceiurile satului de odinioară, alături de membrele „Șezătorii din Avrig”.

Producătorii care s-au alăturat încă de la început Pieței Volante „Transilvania”, vor primi Diplome de Apreciere, în semn de mulțumire pentru fidelitatea și seriozitatea de care au dat dovadă de-a lungul timpului.

„Este un moment de bucurie și satisfacție pentru că de un deceniu reușim să sprijinim producătorii locali în a oferi sibienilor produse proaspete, autentice, făcute cu mult drag, după rețetele bunicilor. Și eu mă număr printre cei ce aleg Piața Volantă „Transilvania” în căutarea produselor curate”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Piața Volantă Transilvania găzduiește în prezent aproximativ 200 de producători atât din județul Sibiu cât și din județele învecinate, care beneficiază de  spații de prezentare, mobilier, utilități, vitrine frigorifice, cât și promovare în mediul online, fiind un exemplu de bune practici pentru organizații și instituții din Europa.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *