Piste noi de bicicletă între Sibiu – Ocna Sibiului și Sibiu – Cisnădioara

Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul pentru Studiile de Fezabilitate

  • Cele două trasee însumează peste 15 km de pistă de biciclete
  • Valoarea contractelor: aproximativ 195.000 lei, alocați din bugetul local al județului

Consiliul Județean Sibiu a semnat în această săptămână două contracte pentru elaborarea studiilor de fezabilitate în vederea amenajării a două piste de biciclete: una între Municipiul Sibiu și stațiunea balneoclimaterică Ocna Sibiului și o alta spre localitatea turistică Cisnădioara.

Să merg pe bicicletă este una dintre activitățile mele preferate și am convingerea că mulți dintre sibieni, și nu numai, preferă acest mijloc de transport, care aduce la pachet sănătate pentru sine, dar și pentru mediul înconjurător. De aceea, prin cele două piste de bicicletă pe care ne dorim să le realizăm, vom reuși să oferim cât mai multor cicliști posibilitatea de a circula în siguranță pe piste special amenajate și la standarde europene. Ambele proiecte deschid zone de maxim interes, pe de o parte fac legătura atât cu stațiunea balneoclimaterică atât de iubită de sibieni, cât și cu platforma de Vest unde se află cele mai importante companii din județ. Totodată, pista Sibiu-Cisnădioara în mod cert este una dintre cele mai așteptate, pentru frumusețea pe care o oferă acest traseu, dar și pentru minunatul sat de la poalele munților” a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Studiul de fezabilitate pentru investiția Construire pistă de biciclete Sibiu-Ocna Sibiului, relocare utilități va fi elaborat de către firma GG Tehnic Proiect SRL, din Sibiu, valoarea contractului fiind de 98.000 lei fără TVA. În cadrul procedurii de licitație au fost depuse trei oferte, valoarea estimată a contractului fiind de 99.500 lei fără TVA. În termen de 6 luni de la emiterea ordinului de începere, proiectanții vor finaliza documentația tehnică pentru pista de biciclete în lungime de aproximativ 10 km.

Pentru studiul de fezabilitate aferent proiectului Amenajare pistă pentru biciclete Sibiu- Cisnădioara în ampriza drumului județean DJ 106D au fost depuse trei oferte, iar în urma evaluării acestora a fost desemnată câștigătoare oferta înregistrată de către firma de proiectare Berg Plan Proiect SRL, din Oradea, valoarea contractului fiind de 96.800 lei fără TVA. Și în cadrul acestei proceduri de licitație au fost depuse 3 oferte, valoarea estimată cifrându-se la suma de 98.000 lei fără TVA. Traseul analizat va avea peste 5 km și este propus a fi construit în ampriza drumului județean DJ 106 D. Proiectanții au obligația ca în termen de 4 luni de la emiterea ordinului de începere să finalizeze documentația tehnică.

Pe lângă stabilirea traseului pe care vor fi construite pistele de biciclete, studiile vor prezenta soluții tehnice și analiza cost – beneficiu.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *