Plan de măsuri pentru îmbunătățirea serviciului de salubrizare în Sibiu
Serviciul Management Salubrizare și Protecția Mediului a prezentat Consiliului Local o situație a acțiunilor realizate în această perioadă pentru monitorizarea și îmbunătățirea serviciilor de salubrizare, precum și un plan de măsuri care se vor concretiza în următoarea perioadă.
ACȚIUNI REALIZATE ÎN ULTIMA PERIOADĂ:
- perioada 13.01.2021- 09.02.2021 s-au monitorizat 349 de străzi și s-au identificat 125 de recipiente cu deșeuri selectate neconform dintr-un total de 5.329 de recipiente verificate, prezentate de cetățeni în ziua planificată pentru colectare. Cetățenii care nu au selectat corect au fost înștiințați asupra neregulilor identificate, fiind informați despre modalitatea corectă de colectare selectivă pentru a evita aceeași greșeală pe viitor.
- În aceeași perioadă, au fost identificate 1.150 de recipiente negre fără cip din totalul de 5.329derecipiente verificate. Serviciul Salubrizare a transmis operatorului aceste situații, pentru alcătuirea unui program de instalare a cip-urilor. Până în data de 19.02.2021 au fost cipate 620 de recipiente, acțiunile în acest sens continuând.
- Din data de 15.02.2021 a început o acțiune de control a agenților economici, verificându-se dacă dețin recipiente proprii de colectare. De asemenea, li s-a solicitat prezentarea borderourilor de predare-primire a deșeurilor din ambalaje.
- În ceea ce privește centrele de colectare pentru deșeurile reciclabile, lista acestora a fost reverificată și actualizată și este disponibilă pe site-ul sibiu.ro – Info Salubrizare. Facem precizarea că au fost deja depuse 12 solicitări de înscriere în programul ”Reciclează activ”, toate fiind aprobate și producând deja efecte pentru anul 2021.
ACTIVITĂȚI PLANIFICATE PENTRU URMĂTOAREA PERIOADĂ:
- Începând din 05.03.2021 va începe amplasarea celor 70 de containere supraterane în zonele de blocuri. Acestea sunt dotate cu un sistem de control al accesului utilizatorilor și un sistem de transmitere a datelor cu privire la frecvența de utilizare a containerelor de către locuitorii fiecărui apartament în parte.Locațiile propuse spre modernizare cu acest tip de containere sunt următoarele: str. Siretului, str. Școala de Înot, str. Colinei, b-dul Victoriei nr. 47, nr. 3 și nr. 29, str. Moara de Scoarță, str. Ceaikovski nr.63, str. Valea Aurie, str. J. S. Bach, str. Revoluției, str. Câmpului/parc Reconstrucției, str. Ecaterina Varga nr.85, str. Șoimului, str. Autogării nr. 5, str. Târgu Cailor, str. Ștrandului / str. Iosif Velceanu. Instalarea containerelor nu va începe în toate locațiile în același timp, ci se va lucra etapizat. În paralel, locuitorii arondați vor fi informați cu privire la modul de utilizare a noilor recipiente de colectare a deșeurilor.
- După aprobarea bugetului local pentru anul 2021, se va relua procedura de achiziție pentru containerele subterane de colectare a deșeurilor. Și acestea vor fi prevăzute cu sistem de control al accesului care permite utilizarea lor doar de către locuitorii arondați, prin intermediul unei cartele de acces. Precizăm că prima procedură de achiziție a fost anulată din cauză lipsei ofertelor.
- Serviciul Salubrizare lucrează în prezent la crearea platformei IT pentru gestionarea utilizatorilor sistemului de salubrizare și a unui soft de calcul al a taxei, regularizărilor și penalizărilor calculate conform PPCA. Platforma va asigura managementul declarațiilor depuse de utilizatori, managementul recipientelor alocate utilizatorilor, vizualizarea citirilor de recipiente golite și a sumelor de plată, precum și calcularea taxei de salubrizare.
- Primăria Sibiu în parteneriat cu ULBS Sibiu a depus proiectul “Aplicarea la nivel individual a instrumentului economic PPCA pentru deșeurile generate la imobilele multifamiliale, prin dezvoltarea și implementarea unei infrastructuri inteligente”, în vederea obținerii finanțării nerambursabile pentru realizarea documenției. Proiectul a trecut de prima fază, fiind declarat eligibil, iar în prezent se află în etapa de analiză tehnico-financiară. În cazul în care proiectul va fi acceptat pentru finanțare, termenul de realizare a Studiului de Fezabilitate este sfârșitul anului 2021. După ce se definitivează Planul Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.) și se deschid liniile de finanțare, se va aplica prin intermediul studiul de fezabilitate. Din momentul aprobării proiectul, termenul de implementare al acestuia este de 24 de luni.
- În plus, ca și măsură de siguranță în cazul în care proiectul descris mai sus nu este aprobat, s-a solicitat Consiliului Județean Sibiu, prin adresa nr. 827/19.02.2021 să introducă în Studiul de Fezabilitate pentru proiectul ”Investiții complementare sistemului de management integrat al deșeurilor în Municipiul Sibiu” și containerele necesare modernizării tuturor platformelor publice de pe raza orașului.
- Serviciul Salubrizare a planificat măsuri pentru îmbunătățirea comunicării cu cetățenii pentru a crește gradul de colectare selectivă:
- campanii de informare și comunicare, pe durata a minim un an de zile, procedura de achiziție pentru aceste servicii fiind în curs.
- crearea unui website al Serviciului Salubrizare, cu informații utile.
- conceperea unor fluturași cu informații privind colectarea selectivă
- materiale video educative prin intermediul cărora se va explica modalitatea de colectare selectivă corectă a deșeurilor.
Notă: Planul detaliat de măsuri poate fi consultat pe sibiu.ro – secțiunea Info Salubrizare de pe pagina principală.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!