Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 septembrie 2023, a inculpaților:
PLUTĂ CRISTIAN, director adjunct al Administrației Spitalelor si Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită, (două fapte),
– permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
CRISTESCU GEORGE-MIREL, manager al Spitalului Clinic Colentina din București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– dare de mită,
– delapidare,
Administratorul unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită,
Persoană fizică, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la dare de mită,
– complicitate la permiterea accesului la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru
altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 septembrie 2023, a unui inculpat, persoană fizică, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la permiterea accesului la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Plută Cristian a primit 20.000 de euro mită pentru funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina
La data de 19 iunie 2023, inculpatul Plută Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de inculpatul Cristescu George Mirel suma de 20.000 euro pentru sprijinul acordat acestuia din urmă să ocupe funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina din București. Concret, anterior, inculpatul Plută Cristian ar fi formulat către Primăria Municipiului București o propunere care a stat la baza numirii inculpatului Cristescu George Mirel în funcția respectivă. „Negocierile” purtate în contextul de mai sus au fost intermediate de către persoana fizică, reținută în prezenta cauză.
Plută Cristian a primit 300.000 de lei pentru viza unor lucrări de reparații
În perioada 28 august – 03 septembrie 2023, inculpatul Plută Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, prin intermediul aceleiași persoane fizice, de la omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză,suma de 306.439 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, ce reprezenta un procent de 5% din valoarea facturilor plătite de A.S.S.M.B. în contextul derulării unui acord cadru ce viza execuția unor lucrări de reparații, reabilități și modernizări la unitățile sanitare și imobilele aflate în administrarea Administrației Spitalelor si Serviciilor Medicale București. Acordul respectiv ar fi fost încheiat la data de 04 aprilie 2023 de către A.S.S.M.B. cu o asociere de firme din care făcea parte și societatea comercială administrată de omul de afaceri, iar suma de bani menționată mai sus ar fi fost remisă în scopul plății facturilor la timp și a încheierii ulterioare a unor contracte subsecvente.
Plută Cristian ar fi transmis caietul de sarcini pentru „PROIECTUL PRIVAT DE URGENȚĂ TIP P1”
În luna august 2023, inculpatul Plută Cristian ar fi transmis, prin intermediul celor doi inculpați, persoane fizice, unui om de afaceri, în etapa nepublică a procedurii de achiziție publică, caietul de sarcini pentru „PROIECTUL PRIVAT DE URGENȚĂ TIP P1”, întocmit la nivelul A.S.S.M.B.. Acest demers ar fi avut ca scop favorizarea societății comerciale, administrată de omul de afaceri, în contextul organizării unei licitații publice având obiectul de mai sus.
După numirea în funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina din București, la data de 23 iunie 2023, inculpatul Cristescu George Mirel ar fi prelungit un abonament telefonic al instituției pe care o conducea (72 de abonamente pentru angajații spitalului) ocazie cu care furnizorul a acordat mai multe puncte de fidelitate, în valoare de 8.200 euro fără TVA. Cu acești bani, inculpatul ar fi achiziționat prin intermediul sistemului de fidelitate trei telefoane mobile și trei ceasuri tip smart, bunuri pe care și le-ar fi însușit.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 19 septembrie 2023, cei patru inculpați reținuți urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: https://newsweek.ro
FOTO CU CARACTER INFOMATIV