În contextul minivacanței din perioada 22–26 decembrie a.c., ocazionată de sărbătorirea Sfântului Praznic al Nașterii Domnului, polițiștii, jandarmii, pompierii sibieni precum și specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog-Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu, vor fi la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Jandarmii vor fi prezenți în zonele aglomerate, zonele unde se vor desfășura evenimentele publice
În contextul minivacanței ocazionate de sărbătoarea Nașterii Domnului, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu au fost dispuse măsurile necesare asigurării climatului de ordine și siguranță publică.
Jandarmii vor fi prezenți în zonele aglomerate, zonele unde se vor desfășura evenimentele publice și vor acorda o atenție deosebită activităților de prevenire și combatere a faptelor antisociale.
Vă recomandăm să nu vă implicați în acțiuni care pot tulbura ordinea și liniștea publică, să supravegheați cu atenție copiii și să aveți grijă de bunurile personale, iar dacă vă aflați într-o situație dificilă sau sunteți martorii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv.
Jandarmii montani vor fi prezenți în stațiunile Bâlea și Păltiniș
Totodată, jandarmii montani vor fi prezenți în stațiunile Bâlea și Păltiniș, pregătiți pentru a interveni în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.
Dacă ați ales ca destinație aceste stațiuni turistice, pentru a evita producerea unor situații neplăcute, este necesar să respectați regulile de siguranță și să vă echipați corespunzător zonei montane.
În caz de nevoie solicitați ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112.
În această perioadă peste 300 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu sunt la datorie pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor pentru gestionarea situațiilor de urgență și pentru acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în nevoie.
Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului aduce in casele oamenilor multă bucurie, mai ales prin obiceiurile și tradițiile acestei perioade.
Bradul de Crăciun este elementul decorativ în jurul căruia întreaga familie împărtășește bucurie, amintiri și mai ales împarte cadouri.
Pentru a vă putea bucura pe deplin de această sărbătoare, aducem în atenția dumneavoastră câteva măsuri de prevenire a situațiilor de urgență care pot apărea în aceste contexte și ar putea perturba atmosfera frumoasă a Crăciunului:
-nu amplasați bradul în apropierea surselor de căldură sau a materialelor combustibile
-nu aprindeți artificii sau lumânări în bradul de Crăciun, indiferent dacă acesta este natural sau arficial
– la părăsirea locuinței întrerupeți alimentarea instalațiilor electrice și a decorațiunilor
-nu utilizați instalații sau decorațiuni electrice defecte sau cu improvizații
-nu utilizați lumânări sau alte surse de aprindere în apropierea materialelor combustibile sau inflamabile.
De asemenea atragem atenția asupra pericolului de incendiu la care se expun persoanele care folosesc sisteme de încălzire defecte sau manifestă neglijență în utilizarea surselor de aprindere.
Pompierii sibieni vă urează Un Crăciun fericit și în siguranță!
Peste 500 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor fi la datorie, în perioada 22 – 26 decembrie a.c., pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și pentru a interveni atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Peste 70 de patrule de siguranţă publică vor acţiona pe raza județului Sibiu
Zilnic, peste 70 de patrule de siguranţă publică vor acţiona pe raza județului Sibiu pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Pentru liniştea şi siguranţa cetățenilor, poliţiştii sibieni vor fi prezenţi în stradă, vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale și aplanarea stărilor conflictuale.
Se va acorda o atenţie deosebită zonelor cu mare fluenţă de public, în care organizează evenimente cultural-artistice,de agrement, piețelor, târgurilor specifice sărbătorilor de iarnă, marilor centre comerciale, gărilor și autogărilor, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, prevenirii infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor.
Polițiștii rutieri și de ordine publică sibieni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județ
Polițiștii rutieri și de ordine publică sibieni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județ, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză, sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Nu în ultimul rând, poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţii, triaje de cale ferată și aerogară. De asemenea, vor fi suplimentate dispozitivele de ordine publică în staţiile de călători cu aflux mare de persoane, pentru combaterea tâlhăriilor, dar și furturilor de şi din bagaje şi buzunare.
În acelaşi timp, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu va fi asigurată o rezervă de intervenţie care va avea în componenţă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
Poliţiștii sibinei recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece sărbătoarea Crăciunului în siguranţă!
În perioada Sărbătorilor de Iarnă, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu vor desfășura activități specifice, de informare, conștientizare şi asistență specializată, pentru consumul și dependența de droguri.
Pentru a petrece în siguranță, vă recomandăm să manifestați prudență în relațiile cu persoanele necunoscute, să evitați tentațiile nesănătoase și să cereți ajutor atunci când dumneavoastră sau persoanele apropiate sunt în pericol.
Atenție, majoritatea substanțelor psihoactive nu au miros și nici gust
De asemenea, reamintim tuturor să fie atenți la ce produse consumă pentru că, de multe ori, substanțele psihoactive nu au miros și nici gust.
Atragem atenția cu privire la faptul că se poate întâmpla ca persoanele să nu știe ce consumă și, astfel, să devină victime ale substanțelor care le fac rău din punctul de vedere al integrității fizice, dar și psihice.
Totodată, atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și pentru siguranța celorlalți participanți la trafic, nu trebuie să conduceți autoturisme dacă vă aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, substanțe care afectează capacitatea de reacție în timpul condusului.
Pentru că urmează și vacanța școlară, reamintim părinților să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să fie atenți la modificările de comportament și dispoziție ale acestora, să acorde o atenţie sporită anturajului copiilor lor, atât din viața reală, cât și din mediul virtual, și să comunice deschis și eficient cu aceștia, pentru a le oferi un sprijin real în fața problemelor.
În cazul unor situații deosebite, persoanele care au nevoie de sprijin sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0 800 870 070, să se adreseze direct Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu sau să sune la numărul unic de urgență 112.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE