La data de 18 octombrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Reghin, au identificat patru tineri cu vârste cuprinse între 16 si 23 de ani, bănuiți de comiterea a trei infracțiuni.
În fapt, la data de 10 octombrie a.c., polițiștii mureșeni au fost sesizați prin apelul Unic de Urgență 112 cu privire la o distrugere într-un parc din municipiul Reghin.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv identificând 6 panouri din lemn al gardului ce împrejmuiește spațiul de joacă pentru copii dintr-un parc și un panou al unei societăți comerciale, distruse.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “lovire sau alte violențe”, “distrugere” și “tulburarea ordinii și liniștii publice”, 3 dintre tineri fiind reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Mureș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE