Prefectura Sibiu – Ședința Colegiului Prefectural

Prefectura Sibiu - Programul activităților organizate de Ziua Națională a României

În data de, 30.07.2024, începând cu ora 10:00, a avut loc ședința Colegiului Prefectural, prezidată de doamna subprefect, Maria Minea,  având următoarea ordine de zi:

Evoluția principalilor indicatori în activitatea vamală

  1. Evoluția principalilor indicatori în activitatea vamală, temă prezentată de domnul Erno Eminovici, inspector vamal în cadrul Biroului Vamal de Interior Sibiu.

Biroul Vamal de Interior Sibiu își desfășoară activitatea sub directa coordonare și îndrumare a Direcției Regionale Vamale Brașov, făcând parte din structura organizatorică a Autorității Vamale Române, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 237/2022 privind organizarea și funcționarea Autorității Vamale Române.

Structura organizatorică a Biroului Vamal de Interior Sibiu cuprinde 1 Serviciu de Supraveghere și Control vamal, 1 Compartiment Autorizări, Supraveghere și Control al Mișcării Produselor Accizabile,1Compartiment Informatizare și I Compartiment Financiar Contabilitate și Administrativ.

Începând cu data de 16 martie 2024 a intrat în producție noul sistem de export AES RO. Sistemul automat de export AES-RO este un sistem electronic de export, construit pe principiul că toate Comunicările între operatorii economici și autoritatea vamală au loc în mediul electronic. Sistemul permite operatorilor economici să transmită declarația vamală de export prin intermediul sistemului, să încarce documentele justificative în sistemul AES – RO, fără a mai fi necesară prezentarea acestora în format de hârtie.

Noul sistem AES-RO oferă beneficii semnificative pentru derularea comerțului, permițând simplificări și facilități în declararea mărfurilor cum ar fi:

– schimbul securizat de informații în format electronic între aplicațiile operatorilor economici autorizați să folosească soluția de conectare EDI

-vămuirea centralizată la export,

-o nouă legătură între sistemele AES Șl EMCS, în cazul exportului de mărfuri în regim suspensiv de accize, interconectarea între sistemele NCTS-RO și AES-RO închiderea automată a operațiunilor de export deschise în cazul procedurii de export urmată de tranzit.

operatorii economici stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii, pot solicita autorității vamale, aprobarea unui alt loc în care să fie prezentate mărfurile în vamă

În conformitate cu prevederile Ordinului președintelui Autorității Vamale Române nr. 648/28 februarie 2024 operatorii economici stabiliți pe teritoriul vamal al Uniunii care dețin statutul de operator economic autorizat pot solicita autorității vamale, în temeiul art.5 pct. 33 și ale art. 172 alin. 1 din Reg. (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii în situații bine justificate aprobarea unui alt loc în care să fie prezentate mărfurile în vamă, altul decât biroul vamal în cazul declarării mărfurilor pentru regimul vamal de export sau în cazul reexportului.

În data de 17 mai 2024 a intrat în producție noul sistemul de tranzit NCTS 5- RO, sistem care aduce o serie de modificări importante.

În primele 6 luni Biroul Vamal de Interior Sibiu au înregistrat un număr de 4.411 operațiuni vamale de export

În primele 6 luni ale anului 2023, Ia Biroul Vamal de Interior Sibiu au fost înregistrate un număr de 4.411 operațiuni vamale de export.

In perioada analizată, se observă o creștere cu 3,85% a numărului declarațiilor vamale de export depuse Ia Biroul Vamal de Interior Sibiu și o descreștere a valorii statistice a mărfurilor exportate cu 1 1 %.

În ceea ce privește îndeplinirea programului de încasări, numărul operațiunilor vamale de punere în liberă circulație s-a aflat pe un trend ascendent cu 17,61 procente, față de aceeași perioadă a anului anterior, în timp ce valoarea statistică a mărfurilor prezentate pentru vămuire, este cu24,84% mai mare decât în perioada similară a anului 2023, iar drepturile vamale stabilite prin declarațiile vamale de punere în liberă circulație au fost în creștere cu 8,84%.

În perioada 01.01.2024 – 30.06.2024 au fost reverificate 124 declarații vamale, fiind descoperite 4 iregularități

În ceea ce privește activitatea de control vamal ulterior, în perioada 01.01.2024 – 30.06.2024 au fost reverificate 124 declarații vamale, fiind descoperite 4 iregularități.

Au fost întocmite 4 decizii pentru regularizarea situației prin care au fost stabilite si încasate sume în valoare de 95.060 lei.

La nivelul Biroului Vamal de Interior Sibiu, în perioada menționată anterior, au fost întocmite și dresate un număr de 20 Procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prin care s-au dispus amenzi în valoare de 64.000 Iei, pentru următoarele fapte contravenționale:

-declararea eronată a mărfurilor;   neîndeplinirea de către transportator a obligației de a păstra intacte integritatea sigiliilor;

-neîndeplinirea de către transportator a obligației de a solicita document de tranzit la introducerea in Uniune a mărfurilor neunionale;

In perioada analizata nu au fost constatate fapte de natura penala in domeniul vamal

In perioada analizata nu au fost constatate fapte de natura penala in domeniul vamal.

Pentru primele șase luni ale anului 2024, Biroului Vamal de Interior Sibiu i-a fost repartizat un program de încasări, în cuantum de 140.100.0001ei,iar încasările efective au reprezentat 81 ,68% din programul de încasări, respectiv 114.431 .319 lei, pentru perioada respectivă, așa cum este detaliat în tabelul de mai jos.

Având în vedere și nivelul de TVA amânat Ia plată în vamă, se observă că veniturile stabilite sunt în valoare de 218.183.487 lei, ceea ce înseamnă o realizare a programului de încasări în procent de 155,73% față de programul alocat și o creștere de 17,82% față de perioada similară a anului trecut.

B.V.I. Sibiu se clasează pe locul doi în ceea ce privește numărul operațiunilor de import

La nivel regional, B.V.I. Sibiu se clasează pe locul doi în ceea ce privește numărul operațiunilor de import, cu 25,1 % din totalul declarațiilor vamale de import (20.086 număr total de operațiuni Ia nivelul BRV Brasov-5.041 operațiuni depuse la B.V.I. Sibiu).

Totodată operațiunile de export cu țări terțe, reprezintă 14,83 procente din totalul pe regiune (29.785 număr total de operațiuni Ia nivelul BRV Brasov- 4.416 operațiuni depuse la BVI Sibiu) .

Analiza activității în domeniul combaterii traficului de mărfuri cu risc pentru sănătatea și siguranța consumatorului, altor bunuri interzise și restricționate de legislația vamală:

În vederea îndeplinirii atribuțiilor menționate anterior, în perioada 01.01.2024-30.06.2024, Biroul Vamal de Interior Sibiu a solicitat controale de specialitate autorităților competente, după cum urmează :

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu – 5 notificări în conformitate cu prevederile Regulamentului (CEE) nr. 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere, pentru verificarea conformității/supravegherea pieței produselor electrocasnice importate din China.

-Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu – 4 notificări pentru verificarea conformității/legalității/trasabilității importului de deșeuri de plastic din Elveția, de substanțe chimice din India si de baterii auto uzate.

Aceste controale au un rol esențial în asigurarea respectării reglementărilor în diverse domenii, contribuind astfel la protejarea sănătății publice, a mediului și a resurselor naturale. Colaborarea cu autoritățile relevante permite identificarea și sancționarea neregulilor, precum și implementarea de măsuri corective pentru îmbunătățirea conformității și performanței.

Activitatea în domeniul autorizării, supravegherii și mișcărilor de produse accizabile.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 237/2022 privind organizarea și funcționarea Autorității Vamale Române coroborate cu Regulamentul de organizare și funcționare, biroul vamal are atribuții, sarcini și responsabilități în domeniul autorizării, atestării, avizării persoanelor juridice și fizice care desfășoară activități de producție, îmbuteliere, ambalare, primire, deținere, depozitare și/sau expediere, comercializare, utilizare finală a produselor accizabile, controlul respectării prevederilor legale privind supravegherea mișcării produselor accizabile pe teritoriul național, urmărirea documentelor administrative electronice, întocmite în cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv; verificarea, autorizarea și supravegherea producției, deținerii, importului și circulației produselor accizabile, conform legislației în vigoare.

La Biroul Vamal de Interior Sibiu, în primele 6 luni se regăseau în evidență agenți economici, pe următoarele categorii:

– 24 – Antrepozitari autorizați

– 11 – Destinatari înregistrați

– 4 – Destinatari certificați

– 1 – Expeditor certificat

– 3 – Utilizatori finali autorizați în conformitate cu prevederile din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

-5 – Mici producători de vinuri liniștite înregistrați conform art. 362 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

-91 – persoane fizice care produc pentru consumul propriu alcool din fructe.

22 atestate de înregistrare pentru comercializare en detail și angro de produse energetice/băuturi și tutun

De asemenea, Ia nivelul organizației sunt emise un număr de 122 atestate de înregistrare pentru comercializare en detail și angro de produse energetice/băuturi și tutun, conform art. 435 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, coroborat cu prevederile Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 3236/2018, pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produsele energetice și a Ordinului președintelui A.V.R. nr. 5697/2022 privind aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, după cum urmează:

-64 atestate pentru comercializare en detail, Ia un număr de 23 de operatori

-19 atestate de distribuție și comercializare angro fără depozitare produse energetice

-I atestat de distribuție și comercializare angro cu depozitare produse energetice

-38 atestate pentru distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat

La nivelul Biroului Vamal de Interior Sibiu în perioada supusă analizei, au fost emise un număr de 8 autorizații și atestate:

-3 atestate de comercializare en detail de produse energetice

-3 atestate de distribuție și comercializare angro fără depozitare produse energetice

-I atestat de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat

-1 autorizație de operator economic cu produse suspuse accizelor nearmonizate

A fost revocat I atestat de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat

Au fost întocmite referate pentru 8 cereri depuse de operatorii economici, cu propunere de autorizare/revocareși transmise către autoritatea competentă

În perioada supusă analizei, au fost întocmite referate pentru 8 cereri depuse de operatorii economici, cu propunere de autorizare/revocareși transmise către autoritatea competentă pentru autorizare din cadrul D.R.V. Brașov, după cum urmează:

-2 cereri de reautorizare ca antrepozit fiscal – mică distilerie și producție în sistem de prestări individuale;

-2 cereri de reautorizare ca antrepozit fiscal – producție mică fabrică de bere

-1 cerere de reautorizare ca antrepozit fiscal – producție GPL

-I cerere de autorizare destinatar înregistrat

-1 cerere de atestare destinatar certificat

-1 cerere de revocarea antrepozitului fiscal – mică distilerie și producție în sistem de prestări individuale;

În perioada menționată, au fost efectuate un număr de 96 de controale privind recepția produselor accizabile

În perioada menționată, au fost efectuate un număr de 96 de controale privind recepția produselor accizabile, în vederea verificării și certificării datelor înscrise în documentul administrativ electronic, conform prevederilor art. 404 și art. 416 A I din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, coroborate cu prevederile Ordinului președintelui A.V.R. nr. 195/2023, pentru aprobarea modelului documentului administrativ simplificat electronic, a instrucțiunilor de completare a documentului administrativ în format electronic și a documentului administrativ simplificat electronic utilizând aplicația EMCS-RO-Mișcări de control al mișcărilor cu produse accizabile.

Au fost întocmite 12 Decizii de Impunere și au fost vizate 10 livrări de uleiuri uzate.

Totodată au fost înregistrate în Registrul special un număr de 408 notificări de gaz/ produse energetice în regim de scutire de la plata accizelor și 4 notificări privind producția, achiziția din alte state membre ale UE sau importul produselor prevăzute Ia art 439, alin. (2), lit. d) – e) din Codul fiscal.

Analiza activităților informativ preventive derulate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității

Analiza activităților informativ preventive derulate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, în semestrul I al anului 2024, pe linia consumului și traficului de droguri., temă prezentată de domnul chestor de poliție Ivancea Tiberiu, șeful IPJ Sibiu.

In perioada supusă evaluării, la nivelul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității a fost implementată Campania locală intitulată „Your Extraordinary Succes without Drugs” – DA vieții fără droguri”, campanie derulată în colaborare cu Serviciul Rutier din cadrul IPJ Sibiu și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu.

Pe parcursul perioadei de implementare a campaniei, respectiv martie — mai 2024, au fost derulate 93 activități informativ-preventive, totalizând 2.659 beneficiari elevi, părinți și cadre didactice de la nivelul unităților de învățământ din municipiul Sibiu.

In cadrul programelor, proiectelor și campaniilor naționale au fost desfășurate 28 activități cu participarea a 802 elevi și adulți

In cadrul programelor, proiectelor și campaniilor naționale au fost desfășurate 28 activități cu participarea a 802 elevi și adulți. De asemenea, polițiștii acestui compartiment au desfășurat 13 acțiuni punctuale în spațiul public cu ocazia unor manifestări publice/festivaluri/evenimente.

Tot pe acest palier de activitate, polițiștii de la prevenire au fost implicați în 2 campanii, cu impact mediatic crescut, și anume: Campania „Anul Tineretului”, organizată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, respectiv Conferința „Foamea de sens. Fără dependențe!” organizată de Spitalul de Pneumofiziologie Sibiu, cu un număr total de 3.800 de beneficiari (adulți, elevi, părinți și cadre didactice de la nivelul unităților de învățământ).

În aceeași perioadă, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au 42 de activități informativ preventive pe linia consumului și traficului de droguri la nivelul a 18 unități de învățământ din mediul urban și rural, cu un număr total de 543 beneficiari.

In ceea ce privește dificultățile întâmpinate de lucrătorii acestor structuri, în scopul creșterii eficienței activităților desfășurate, precum și a acestora, atingerii a unui număr cât mai mare de beneficiari, se impune alocarea de materiale suport necesare derulării în bune condiții a activităților.

In acest sens, propunem:

-achiziționarea unui set de ochelari care simulează efectele consumului de alcool și droguri,

– finanțarea și realizarea unor materiale audio-video privind conștientizarea populației asupra riscurilor asociate consumului de substanțe psihoactive care să fie promovate în social media, pe panourile publicitare din județul Sibiu, în mijloacele de transport în comun, pe televizoarele/suporturile optice folosite de organizatorii evenimentelor publice de tip festival, care atrag tineri;

-inițierea și derularea unei campanii informativ-preventive, în sistem integrat, cu implicarea tuturor instituțiilor publice cu atribuții în acest domeniu.

Informare privind stadiul plăților directe efectuate de APIA – Centrul Județean Sibiu în campania 2023

Informare privind stadiul plăților directe efectuate de APIA – Centrul Județean Sibiu în campania 2023. Stadiul de primire a cererilor unice în Campania 2024 și efectuarea controlului administrativ al acestora, temă prezentată de domnul Liviu Ștefan Mihai- director executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Sibiu

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea intervenţiilor prevăzute în Planul Național Strategic 2023-2027,ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli.

Implementarea intervențiilor de mediu și climă din Planul Național Strategic 2023-2027 a fost introdusă treptat, începând cu intervențiile DR-06 și DR-10 în anul 2023 și continuând cu alte 7 intervenții în anul 2024 : DR-01, DR-02, DR-03, DR-04, DR-05, DR-09 și DR-11 În paralel, continuă implementarea măsurilor de mediu și climă din PNDR 2014-2020, până la finalizarea angajamentelor aflate în derulare.

Dacă în anul 2007 APIA derula mai puțin de 10 forme de sprijin destinate fermierilor români, în prezent numărul schemelor și măsurilor/submăsurilor, pachetelor/subpachetelor gestionate a crescut substanțial ajungând la peste 100.

Situația cererilor primite în Campania 2024

Situația cererilor primite în Campania 2024 Centrul Județean/centre locale Număr cereri primite în Campania 2024 Suprafaţa agricolă

totală declarată (ha)

CL AGNITA 2063 17.527,48
CENTRUL JUDEȚEAN SIBIU 520 87.285,08
CL MEDIAȘ 3027 21.102,79
CL MIERCUREA SIBIULUI 1658 13.232,64
CL PORUMBACU DE JOS 1261 6.867,84
CL SIBIU 3798 27.666,80
TOTAL 12.327 173.682,63

Campania de primire cereri 2024 s-a desfășurat în perioada 1martie–12 iunie 2024. În paralel cu campania de primire cereri s-au acordat adeverințe de credit în avans tuturor solicitanților care au depus cererea și au dorit să beneficieze mai repede de plata cuvenită, într-un cuantum de până la 80% din suma cuvenită beneficiarilor. S-a dorit astfel sprijinirea celor care lucrează în sectorul agricol, pentru ca activitatea acestora să nu fie periclitată.

Informare privind stadiul plăților directe efectuate de APIA –Centrul Județean Sibiu în Campania 2023

  1. Situația plăților pentru Cererile unice de plată – Campania 2023

Plățile au fost efectuate în două tranșe, plata în avans desfășurată în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2023, pentru 70% din valoarea totală a sumelor cuvenite și plata finală, efectuată de la 1 decembrie 2023 până în 30 iunie 2024.

Valoarea totală a plăților autorizate până în acest moment fiind 271.122.003,96 lei / 54.582.957,85 euro

Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (ZMD):

  • Număr cereri – 4.639,
  • Valoare lei -19.529.861,65.

Total plăți acordate de APIA –Centrul Județean Sibiu în anul 2023

  Număr cereri Valoare plăți
Cereri unice pe suprafață 12 622 271.122.003,96 lei
Cereri măsuri specifice 4 482 20.911.525,50 lei
  TOTAL 292.033.529,46 lei

La această secțiune din Ordinea de zi a ședinței, doamna Monica Moldovan, consilier superior în cadrul Instituției Prefectului -județul Sibiu, în conformitate cu solicitarea formulată prin adresa nr. 59589/11.05.2023 a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, de monitorizare lunară în cadrul Colegiului Prefectural, a obiectivului de investiție finanțat prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS) – “REABILITARE ȘCOALA GENERALĂ NEMȘA, COMUNA MOȘNA, JUDEȚUL SIBIU” raportat la luna MAI 2024, stadiul proiectului este următorul:

  1. A fost transmisă documentația în forma solicitată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în vederea semnării contractului de finanțare;
  2. A fost recepționat Proiectul Tehnic.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *