Prefectura Sibiu – Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți

Prefectura Sibiu - Programul activităților organizate de Ziua Națională a României

În perioada august 2022-decembrie 2023, Instituția Prefectului – Județul Sibiu a implementat în colaborare cu unitățile administrative teritoriale de pe raza județului Sibiu, programul “Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic” prevăzut de OUG nr.113/2022.

Prin acest program s-au stabilit unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut (cu vârsta până la 3 luni), aflate în situație de precaritate materială de bază constând în lipsa produselor pentru îngrijirea nou-născutului, acestea beneficiind de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic.

În acest sens, mamele cele mai defavorizate care au născut începând cu anul 2022 și care au avut calitatea de destinatari finali au fost în număr total de 431, după cum urmează:

  1. 55 mame, cărora le-a fost stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
  2. 210 mame care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
  3. 9 mame cu dizabilități, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap.
  4. 48 mame aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se aflau în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terț.
  5. 1 mamă fără act de identitate, care din acest motiv, nu a putut beneficia de drepturile civile.
  6. 105 mame minore .
  7. 3 mame, cetățeni străini proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic (card) pentru nou-născuţi pentru destinatarii finali a fost de 2.000 de lei, mamele putând achiziționa produse pentru îngrijirea nou-născutului specifice trusoului acestuia și anume: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentație pentru nou-născut, articole sanitare și medicale pentru mamă și pentru nou-născut.

Menționăm că obiectivul principal al  Programului Operaţional ”Ajutorarea persoanelor defavorizate 2014-2020”, finanţat din Fondul de ajutor european, a fost acela de a oferi sprijin mamelor aflate în situații vulnerabile și de a preveni accentuarea abandonului nou-născuţilor cauzat, în principal, de lipsa resurselor financiare.

Având în vedere că acest program de sprijin și-a demonstrat necesitatea și scopul față de nevoile beneficiarilor direcți, continuarea acordării măsurilor de sprijin  a fost prevăzută în Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 (PoIDS) aprobat de Comisia Europeană în decembrie 2023.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO:

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *