În perioada 26–30 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități cu caracter preventiv, dedicate Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală.
În acest context, polițiștii au fost prezenți în 11 unități de învățământ de pe raza județului Sibiu, unde au purtat discuții cu aproximativ 870 de elevi, având ca obiectiv conștientizarea consecințelor negative ale faptelor de violență și promovarea unui climat educațional sigur.
Printre activitățile derulate se numără participarea polițiștilor din cadrul Biroului Siguranța Școlară la festivitatea de premiere organizată în cadrul proiectului „Școala mea fără violență”, desfășurată într-o unitate de învățământ din localitatea Tălmaciu, precum și implicarea acestora în alte activități preventive realizate în unități de învățământ din municipiul Sibiu.
Totodată, pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, la data de 28.01.2026, a fost organizată o acțiune în sistem integrat pe raza municipiului Sibiu, la care au participat efective din cadrul structurilor de siguranță școlară, prevenirea criminalității, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, Serviciul Criminalistic, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu.
Cu această ocazie, au fost desfășurate 8 activități preventive în 3 unități de învățământ, beneficiind 318 elevi, iar 13 agenți economici au fost instruiți în vederea prevenirii comercializării produselor din tutun, alcool și băuturi energizante către minori.
În vederea prevenirii faptelor de violență în rândul elevilor, recomandăm părinților să acorde o atenție sporită nevoii copiilor de a beneficia de un climat afectiv pozitiv în familie. Totodată, este important ca aceștia să cunoască anturajul copiilor, să monitorizeze parcursul școlar al acestora și să mențină un dialog constant, deschis și sincer.
Siguranța elevilor reprezintă o prioritate, iar prin toate aceste activități ne propunem să transmitem un mesaj clar: violența nu este o soluție.
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!
