Primăria Mediaș din nou prezentă în cadrul „Let’s Do It, Romania“

Primăria Mediaș din nou prezentă în cadrul „Let’s Do It, Romania“

Primăria Municipiului Mediaș se alătură și în acest an, în calitate de partener,  evenimentului național „Let’s Do It, România“, organizat în data de 16 septembrie 2023. Misiunea proiectului constă în mobilizarea întregii comunități pentru curățarea arealelor naturale din jurul localităților României.

În municipiul Mediaș, activitatea de anul acesta va începe sâmbătă, 16 septembrie, la ora 9:00, cu plecarea din Piața Corneliu Coposu nr. 3 și va consta într-o amplă acțiune de curățenie și toaletare a zonelor verzi și de agrement ale orașului, în scopul menținerii unui mediu înconjurător cât mai curat.

Pentru ca acțiunea să aibă un impact ridicat în mijlocul comunității noastre, sunt așteptați cât mai mulți medieșeni să se alăture acestui demers și să participe, în calitate de voluntari, la acest proiect. Înscrierile celor interesați se pot face în ziua activității – sâmbătă, 16 septembrie, în Piața Corneliu Coposu.

Anul acesta, la nivel internațional s-au alăturat evenimentului 191 de țări, fiind așteptate să ia parte peste 15 milioane de persoane.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *