Primăria Mediaș – Evenimentul ,,Petrecere la han,, în 15 august

„Ziua Armatei României în școli“, sărbătorită în Mediaș

În zi de sărbătoare, Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează bine-cunoscutul eveniment „Petrecere la Han“. Iubitorii muzicii populare sunt așteptați la Hanul Greweln, joi 15 august 2024, începând cu ora 16.00.

Pe scena specială amenajată la Hanul Greweln vor urca nume consacrate ale folclorului românesc, vor susține recitaluri atât artiști, cât și ansambluri de muzică populară. Astfel, participanții îi vor putea vedea și asculta pe Simona Boncuț alături de orchestră, Mihaela și Ciprian Istrate alături de „Ceterașii de pe câmpie”, dar și Cosmin Chinchișan alături de orchestră. Totodată, vor susține recitaluri Cosmina Fulea, Aurelian Suciu, Emilia Muntean, Costel Popa, Aurica Bacea, Luminița Dejan, Bianca și Diana Crețu, Natalia și Alin Matyas, respectiv Diana Tișe. La spectacol vor participa Ansamblurile de dansuri populare „Târnavele” și „Muguri de pe Târnave”, dar și Clubul Copiilor Mediaș, Cercul de muzică.

Intrarea la acest eveniment este liberă.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *