Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
DOMOCOȘ ADRIAN NICOLAE, la data faptelor primar al municipiului Beiuș, județul Bihor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
Inculpatul Domocoș Adrian Nicolae, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, în perioada 30.07.2008 – 07.12.2015, un număr de 347 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Beiuș, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 3.406.063 lei din bugetul local în folosul Asociației sportive Club Fotbal “Bihorul” Beiuș.
De precizat este faptul că, în perioada 2008-2012, inculpatul Domocoș Adrian Nicolae ar fi ocupat și funcția de președinte al clubului, fiind astfel singura persoană care aproba referatele, din partea clubului de fotbal, prin care erau solicitate de la bugetul local sume de bani pentru sprijinirea activității. Aceasta, în condițiile în care Consiliul municipal Beiuș nu a fost membru asociat în această structură de drept privat și nu avea încheiat niciun contract de asociere sau parteneriat cu respectivul club de fotbal.
Primăria municipiului Beiuș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.406.063 lei, suma respectivă reprezentând și un folos necuvenit obținut de către Clubul de Fotbal Bihorul Beiuș.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Menționăm că inculpatul Domocoș Adrian Nicolae a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora ( detalii pe www.pna.ro – https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=6041 ), cauză în care inculpatul a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii (detalii la https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9259 ).
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE