Primirea de către Președintele României, Klaus Iohannis, a unei delegații a companiei Enel

Vizita Președintelui României la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” împreună cu premierul din Luxemburg

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit marți, 14 septembrie 2021, la Palatul Cotroceni, delegația Enel Group, condusă de Francesco Starace, CEO Enel Group.

În cadrul întrevederii, conducerea Enel Group a prezentat activitatea companiei și planuri de investiții ambițioase, care vizează dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice din resurse regenerabile, precum și obiective privind sustenabilitatea rețelelor de distribuție, în contextul priorităților axate pe digitalizare și electromobilitate.

Preşedintele României a subliniat necesitatea creșterii consistente a investițiilor și a dezvoltării de noi unități de producție în sectorul energetic, care să contribuie la consolidarea securității energetice a României, dar și în plan regional. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a menționat că pot fi explorate și fructificate noile direcții de dezvoltare, cu soluții pe termen lung, precum electromobilitatea sau utilizarea hidrogenului ca sursă de energie.

Totodată, Președintele României a încurajat continuarea dialogului dintre Enel și autoritățile statului, evidențiind importanța valorificării avantajelor deosebite pe care țara noastră le deține în sectorul energetic.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate principalele provocări cu care se confruntă în prezent piața energiei la nivel european, precum și aspectele specifice pieței autohtone, ale cărei evoluții din ultima perioadă au creat îngrijorări majore la nivelul consumatorilor casnici și industriali.

În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a transmis conducerii Enel Grup că este necesar un efort comun al companiilor din sectorul energetic și al autorităților statului, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri și instrumente destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar și firmelor din sectorul productiv, puternic afectate de actuala creștere a prețurilor la energie.

Directorul general al Enel Group a menționat interesul ferm al companiei de a reprezenta, în continuare, un partener pe termen lung al statului român, care dorește să contribuie semnificativ la asigurarea unei tranziții energetice echitabile și de succes.

Expertiza mondială a grupului Enel în domeniul energiei verzi va putea facilita atingerea țintelor asumate la nivel european, în cadrul noilor politici specifice Pactului Verde. Astfel, fondurile europene și Planul Național de Redresare și Reziliență sunt oportunități de finanțare care vor susține atingerea obiectivelor de securitate energetică la nivel național.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *