Primul concert simfonic dedicat celor mai mici melomani va avea loc la Sala Thalia

Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii și pe www.iabilet.ro la prețul de 10 lei.

Declarația dirijorului italian Alessandro Crudele

Inițiativa inedită a Filarmonicii de Stat Sibiu reprezintă o premieră și pentru Alessandro Crudele. „Am făcut multe proiecte pentru tineri, dar pentru un public atât de tânăr este prima dată și abia aștept! Cred că este o inițiativă fantastică, foarte importantă, și sunt foarte fericit să iau parte la ea. Chiar și cei mai mici copii pot asculta muzică și să fie atenți.

Am exemplul fiicei mele, care are 9 luni, iar de câte ori îi cânt ceva sau îi arăt o înregistrare cu muzică clasică, se oprește din orice altceva și, pur și simplu, ascultă foarte concentrată. Deci sunt de părere că este posibil și chiar este foarte util să expunem copiii la muzică clasică, asta cu siguranță îi va îmbogăți și poate le va stimula concentrarea și alte aspecte ale dezvoltării. De aceea, mă bucur foarte mult să fac asta. Am ales Simfonia a IV-a deoarece este una dintre cele mai scurte simfonii beethoveniene și ritmul are un rol foarte important – este un ritm continuu, care menține atenția și concentrarea ascultătorului la un nivel foarte ridicat. Sper că va fi benefic pentru copii”, a mărturisit dirijorul italian.

Apropierea de muzica clasică îi face pe copii fericiți și inteligenți

Este demonstrat că apropierea de muzica clasică îi face pe copii fericiți și inteligenți. Abilitatea bebelușilor de a percepe forme muzicale complexe este un miracol.

Un studiu realizat de compania Sony, citat de Masaru Ibuka în volumul „După 3 ani este prea târziu”, a indicat că ei reacționează mai bine la muzica lui Beethoven, decât la muzica pentru copii difuzată de obicei la radio.

Potrivit dr. Shinichi Suzuki, Vivaldi este apreciat chiar și de micuții de 5 luni, iar un nou-născut care a ascultat zilnic, timp de câteva ore, Suita nr. 2 de Bach, a început să se miște în ritmul muzicii trei luni mai târziu.

De altfel, același dr. Suzuki, autorul metodei de educație muzicală omonime, considera că audiția și interpretarea muzicală face din copii oameni buni, cu inimi nobile, capabili să aducă lumii întregi pace și înțelegere.

Toate spectacolele Filarmonicii de Stat Sibiu sunt recomandate publicului de orice vârstă, cu rugămintea de a păstra o atitudine potrivită pentru o sală de concerte, care să nu îi împiedice pe cei din jur să se bucure de eveniment.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *