Prins în flagrant de DNA cu o mită de 30.000 de euro

Doi comisari șefi de poliție cercetați de DNA pentru abuz în serviciu și uzurparea funcției

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 iunie 2024, a inculpatului Ț.F. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 18 mai – 17 iunie 2024, inculpatul Ț.F., direct sau prin intermediar,  ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 90.000 euro, ulterior aceasta fiind diminuată la 80.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra primarului unei comune de pe raza județului Iași și că-l va determina pe acesta să-i concesioneze martorului o suprafață de teren in vederea edificării unui abator/fermă de animale. De asemenea, inculpatul i-ar mai fi promis persoanei respective că-i va determina pe funcționarii unor instituții publice cu atribuții de avizare, autorizare și control să îndeplinească/să urgenteze acte ce intrau în atribuțiile de serviciu în scopul emiterii autorizațiilor necesare realizării obiectivului menționat mai sus.

În contextul menționat mai sus, la data de 17 iunie 2024, inculpatul a primit de la persoana respectivă o primă tranșă, în cuantum de 30.000 euro, din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului Ț.F. i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 18 iunie 2024, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Brigăzii de Operațiuni Speciale Iași.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *