Primăria Sibiu a finalizat proiectul de extindere a școlii Nicolae Iorga cu un corp nou și construcția unei săli de sport, o investiție finanțată din fonduri europene nerambursabile. Astfel, elevii școlii Nicolae Iorga au început anul școlar și în aceste noi spații.
Declarația primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor
“În 2022 am extins 3 unități de învățământ: școala Regele Ferdinand, școala I.L. Caragiale și Colegiul Economic Gheorghe Barițiu, la școala Regele Ferdinand fiind construită și o sală de sport. Anul acesta, înainte de începerea noului an școlar, am finalizat și construcția noului corp de clădire al școlii Nicolae Iorga și amenajarea unei săli de sport. Capacitatea acestei unități de învățământ a crescut cu 22 de săli de clasă, adică aproximativ 660 de locuri pentru elevi. Etapizat, continuăm extinderea unităților de învățământ și construcția de creșe și grădinițe noi, astfel încât să acoperim mai bine nevoile sibienilor în instituții de învățământ publice.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Investiția în valoare de 22,43 de milioane de lei are ca rezultat:
- Un corp nou de clădire cu parter și 2 etaje, în suprafață de peste 2.400 mp, în care s-au amenajat 22 de săli de clasă, un laborator de chimie, o cancelarie, grupuri sanitare – inclusiv unul pentru persoane cu dizabilități – și alte spații tehnice. Terasa este circulabilă și a fost amenajată cu verdeață. Iluminatul în clădire este ecoeficient, iar apa caldă se va produce cu energie electrică produsă de cele 8 panouri solare amplasate pe terasă. Sălile noi au fost și dotate, atât cu mobilier cu pupitru individual, cât și cu echipamente IT: fiecare sală are tablă interactivă și un computer All in One.
- O sală de sport în suprafață de 1000 mp, alcătuită din suprafața sportivă și o tribună cu 74 de locuri, vestiare, spații de depozitare a materialelor sportive, grupuri sanitare și alte spații pentru primire și circulație. Acoperișul este prevăzut cu un iluminator, astfel că sala este bine iluminată și natural. Terenul de sport este amenajat cu parchet sportiv rezistent la abraziune și impact și a fost echipat cu 2 coșuri de baschet.
După finalizarea noilor construcții, Primăria Sibiu a inițiat o investiție pentru reamenajarea curții școlii
Odată finalizate noile construcții, Primăria Sibiu a inițiat o investiție în valoare de 827.000 de lei pentru reamenajarea curții școlii. Rețelele de apă și canalizare care traversează curtea au fost înnoite, iar o suprafață de 1.300 mp a fost pavată cu dale. Urmează să se amenajeze spații verzi în suprafață de 1.500 mp și să se finalizeze împrejmuirea nouă a curții. Termenul de încheiere a acestor lucrări este finalul lunii noiembrie însă, până la începerea anului școlar, curtea a fost adusă la un stadiu corespunzător pentru a primi elevii.
Modernizarea școlii Nicolae Iorga va continua, prin eficientizarea energetică a corpului mai vechi de clădire. În acest sens, este în curs o procedură de achiziție pentru execuția lucrărilor care includ montarea unui sistem alternativ de încălzire din surse regenerabile, prin intermediul pompelor de căldură, montarea de panouri solare fotovoltaice, modernizarea instalațiilor de energie termică și electrică, montarea unor sisteme inteligente de monitorizare a consumului de utilități, dar și de reducere a acestuia pentru eficiență și economie, precum și termoizolarea clădirii și înlocuirea tâmplăriei.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!