Protest uriaș organizat de taximetriști în data de 20 iunie

Asociația Camera Taximetriștilor Ind. din Craiova (ACTIC), membră a Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT), anunță declanșarea unui protest la nivel național cu privire la modul preferențial în care este legiferat „Transportul Alternativ“.

Marți, la ora 20-06-2023, la ora 11, conducerea ACTIC va depune la cabinetul prefectului județului Dolj o notă de protest, însoțită de o amplă analiză juridică, din care reiese foarte clar modul discriminatoriu în care sunt tratate firmele de „transport alternativ”, precum Bolt sau UBER, față de societățile comerciale care au ca principal obiect de activitate serviciul de taximetrie.

Odată cu apariția „Transportului alternativ”, legiferat în mod nelegal prin legea 204/2019 ca urmare a Ordonanței de Urgență nr. 49/25.06.2019, lansată pe baza unei Note de Fundamentare lipsită de logică juridică, argumente concrete și de soluții eficiente, contrar aprecierii Curții de Justiție a Uniunii Europene, Guvernul României a impus o nouă normă lege, distinctă față de cea existentă, dar care operează pe același segment economic și de servicii al societății românești, respectiv operatorii economici care desfășoară activitatea de transport al persoanelor în regim de taxi.

O ordonanță anti-concurențială, care pe lânga faptul că este neconstituțională, legiferează în fapt „transportul alternativ” în mod preferențial și în dauna activității de taximetrie la nivel național și care, în final, va conduce la intrarea în colaps a activității de taximetrie și la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă la nivelul întregii țări.

Având în vedere aceste aspecte, se solicită Guvernului României:

  •  Abrogarea legii 204/2019 adoptată în urma OUG nr. 49/25.06.2019, care, așa cum vom arăta, este nelegală și neconstituțională;
  •  Includerea acestor servicii alternative în politica comună a transporturilor din Romania, așa cum corect aprteciaza Curetea European De Justiție, respectiv legea 38/2003, cu toate modificările și completările ulterioare;
  • Adoptarea unor amendamente la legea 38/2003 menite a aduce îmbunătățiri și completări atât pentru incluziunea serviciilor de „transport alternativ”, cât și pentru a corespunde cerințelor actuale ale taximetriei, în concordanță cu logica realității demografice, eliminarea concurenței neloiale, implementarea de soluții inovative și cu limitarea efectelor poluării;
  • Alinierea condițiilor la normative unitare de aplicare, fără discriminări de orice gen, în conformitate cu Constituția României și legislația conexă, în același context al unei politici comune a transportului;
  • Reglementarea și implementarea platformelor „operatorilor alternativi” ca o alternativă digitală a dispeceratelor, dar în contextul aceleiași politici a transportatorilor, reglementată de aceleași normative și accesibilă tuturor operatorilor de transporturi în regim de taxi;
  • Totodată, dorim, pentru o mai bună și eficientă soluționare a cerințelor legitime ale operatorilor de transport în regim de taxi, deschiderea unui canal de dialog, pentru consultări, cu domnul Prim Ministru Marcel Ciolacu și Guvernul României, la palatul Victoria;

Menționăm că această mișcare revendicativă se va desfășura simultan în peste 30 de județe ale țării, toate asociațiile afiliate Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi urmând a înainta reprezentanților Guvernului în teritoriu, un protest ferm împotriva legislației incoerente în acest domeniu de activitate. După depunerea notei de protest la cabinetul Prefectului județului Dolj, reprezentanții Asociației Camera Taximetriștilor Ind. din Craiova vor susține o scurtă conferință de presă în care vor detalia fiecare dintre solicitările depuse pe adresa Guvernului României. Craiova, 19.06.2023 Iulian Ciucă Președinte Asociația Camera Taximetriștilor Ind. din Craiov

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *