Bicicliștii
Bicicliștii, la fel ca toți ceilalți participanți la trafic, au obligația să respecte regulile de circulație pe care foarte mulți dintre aceștia nu le cunosc.
Pe timp de noapte, bicicleta trebuie echipată în faţă cu lumina de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumina de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare.
Bicicleta trebuie echipată cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante, de culoare portocalie, fixate pe spiţele roţilor.
Principalele reguli pe care trebuie să le respectați atunci când conduceți o trotinetă electrică:
-
este interzisă conducerea unei trotinete electrice de către persoanele cu vârsta mai mică de 14 ani;
-
minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani sunt obligați să poarte casca de protecție, însă sfatul polițiștilor rutieri este de a fi purtată de toate categoriile de vârstă;
-
pe timpul conducerii unei trotinete electrice este obligatoriu ca ambele mâini sa se afle pe ghidon;
- se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice;
-
este interzisă conducerea pe drumurile publice a unui astfel de vehicul de către persoane care se afla sub influența băuturilor alcoolice;
-
este interzisă circulația pe trotuar, cu excepția cazului în care sunt amenajate piste pentru biciclete;
-
folosiți pista pentru biciclete – subdiviziunea părții carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pistă separată de drum, special amenajată, semnalizată și marcată corespunzător destinată numai circulației bicicletelor și trotinetelor electrice;
-
bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare;
-
dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.
Nerespectarea normelor anterior menționate constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 580 – 725 lei, respectiv 870 – 1.160 lei.
Întrucât copiii sunt în vacanță, le amintim lor, dar mai ales părinților, câteva dintre regulile pentru a-i proteja de accidente rutiere
De exemplu, copiilor sub 14 ani NU le este permis să circule cu bicicleta sau cu trotineta pe drumurile publice. Chiar dacă au împlinit această vârstă, ei trebuie să cunoască regulile de circulaţie şi să fie echipaţi corespunzător.
Copiii trebuie să fie informaţi despre regulile pe care trebuie să le respecte şi despre obligaţiile pe care le au dacă merg cu bicicleta pe stradă, pentru a evita accidentele.
Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani. Însă, nu este suficient. Trebuie să cunoşti regulile de circulaţie şi să fii echipat corespunzător, pentru a reduce riscul implicării în accidente rutiere și al victimizării în astfel de evenimente.
Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă. Se interzice circulaţia altor participanţi la trafic pe pistă pentru biciclete.
Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.
Coboară de pe bicicletă, asigură-te și traversează strada în siguranță! Nu traversa drumul public, pe trecerea pentru pietoni, în timp ce te deplasezi pe bicicletă!
În timp ce mergi pe drumurile publice, ești obligat să ai asupra ta actul de identitate.
În circulaţia pe drumurile publice, bicicleta trebuie să fie prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie, cu sistem de avertizare sonoră (se interzic echiparea şi folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor).
Este INTERZIS bicicliștilor:
- să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
- să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
- să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
- să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori a substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
- să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
- să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
- să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor;
- să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condiţiile referitoare la echipare;
- să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordura sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga.
ATENȚIE! Pentru neîndeplinirea acestor obligaţii, copiii, la fel ca şi adulţii, sunt pasibili de sancţiune!
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE