Proiectul național de conștientizare şi prevenire a pericolelor din mediul online #SiguranţaOnline, inițiat de Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică şi Asociația Română a Băncilor, este completat cu o nouă resursă educativă de benzi desenate: „Întâmplări din viața digitală” – al treilea sezon al aventurilor familiei Webster.
Broșura beneficiază de expertiza în materie de securitate cibernetică a instituțiilor specializate din Elveția și a fost publicată în limba română cu sprijinul Oficiului Federal elvețian de Comunicații, al Ambasadei Elveției la București, al Centrului de training Swiss Webacademy din Sibiu, al Poliției Române, al Directoratului Național de Securitate Cibernetică, al Ministerului Educației, al Asociației Române a Băncilor, al Microsoft, al Camerei de Comerț Elveția-România și al Swiss Sponsors’ Fund.
Al 3-lea sezon al familiei Webster încearcă să zădărnicească escrocherii și alte capcane
În cel de-al 3-lea sezon, familia Webster încearcă să zădărnicească escrocherii și alte capcane ce se ascund uneori pe internet.
Seria de benzi desenate „Întâmplări din viața digitală” abordează problemele pe care oricare dintre membrii unei familii le poate întâmpina în lumea digitală: escrocherii online, tentative de șantaj, teorii ale conspirației, site-uri cu conținut neplăcut, dependență de ecran și diverse tipuri de înșelătorii online. Pornind de la aventurile familiei Webster, cititorilor li se arată cum să se comporte în mod responsabil în astfel de situații periculoase. În plus, fiecare poveste este însoțită de sfaturi practice pentru a evita capcanele internetului.
Membrii familiei se confruntă în mod constant cu potențiale amenințări online: mama, convinsă că abonamentul ei de telefonie mobilă include un pachet de roaming nelimitat, este surprinsă să vadă o factură foarte mare când se întoarce din călătorie. La rândul ei, Iulia, o adolescentă, riscă să fie păcălită printr-un SMS prin care i se cere să plătească taxele de livrare pentru o comandă. În ceea ce-l privește pe bunic, el dejoacă capcanele ascunse în e-mailurile înșelătoare primite. Iar Max, mezinul de 11 ani, nu-și dă seama de pericol atunci când un străin cu care se joacă online îi cere informații personale. Aceste aventuri sunt doar câteva dintre cele prezentate în noul sezon „Întâmplări din viața digitală”.
Toate cele trei sezoane pot fi accesate și descărcate gratuit
Toate cele trei sezoane pot fi accesate şi descărcate gratuit de pe site-urile https://sigurantaonline.ro/povesti/ şi https://www.websters.swiss/ro/.
Broșura „Intâmplări din viaţa digitală” va fi lansată în cadrul Congresului Cybersecurity Dialogues, care va avea loc la Sibiu, în perioada 20 – 22 septembrie 2023.
Inițiat la Sibiu în 2013 de Swiss Webacademy, Congresul Cybersecurity Dialogues este o platformă de dialog central-europeană, anuală, realizată în strânsă colaborare cu Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ONU, Geneva) şi plasată sub înaltul patronaj al Ambasadei Elveției în România.
Co-organizatorii congresului sunt Swiss Webacademy şi NTT DATA România, iar gazda evenimentului este Consiliul Județean Sibiu.
Plecând de la realitatea în care trăim, ediția a 9-a a Congresului va aborda metodele de lucru într-o nouă lume digitală: tehnologii emergente, provocări și amenințări, soluții pentru securizarea viitorului nostru.
Congresul reunește specialiști din domeniul securității din Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie şi România, partenerii din cadrul proiectului național sigurantaonline.ro şi oferă instituțiilor din România, reprezentanților mediului de afaceri și factorilor de decizie, o platformă de dialog internațional cu privire la provocările din domeniu, precum și la soluții, strategii și comportamente legate de securitatea cibernetică.
Congresul include 3 componente:
20.09 – Awareness Day – pentru copii și adolescenți
21.09 – Congress Day – cu speakeri VIP și participanți
22.09 – Masterclass Day – pentru specialiști
Informații suplimentare despre eveniment sunt disponibile pe site-ul oficial al congresului:
https://cybersecurity-dialogues.ro/
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO:
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: