La data de 31 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Breaza au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la un imobil din comuna Fărăgău, a avut loc o faptă de furt, fiind sustrase un polizor(flex) şi un motoburghiu.
În urma activităţilor desfăşurate, persoana bănuită de comiterea infracţiunii a fost identificată ca fiind un tânăr, de 21 de ani, din aceeaşi localitate.
Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Mureş.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, pentru probarea întregii activităţi infracţionale.
CERCETAT PENTRU FURT
La data de 4 august a.c., poliţiştii de investigaţii criminale ai Poliţiei municipiului Târgu Mureş au reţinut un tânăr, de 18 ani, bănuit de săvârşirea unei fapte de furt.
În fapt, la aceeaşi dată, acesta ar fi pătruns într-un magazin, din localitate, de unde ar fi sustras articole vestimentare şi produse de îngrijire personală, în valoare de 1.000 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO REPREZENTATIV