În ziua de 13 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism, și au reținut un bărbat de 38 de ani, din Bradu.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2021 și până în prezent, bărbatul ar fi înlesnit practicarea prostituției, pe raza municipiului Pitești, de către concubina sa, în vederea obținerii de foloase patrimoniale.
Pentru administrarea patrimoniului, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor Secției de Poliție Rurală Albota, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, ocazie cu care au identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, suma de 4.000 de lei și trei telefoane mobile. De asemenea, a fost indisponibilizat un autoturism.
După administrarea probatoriului, în ziua de 13 septembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior, în cursul zilei de astăzi, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE