Reținut, după ce ar fi sustras portofelul unui călător

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 10:30, un echipaj al Poliției Locale Sibiu a predat polițiștilor Secției 1 Poliție Urbană Sibiu un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Șeica Mare, bănuit că, în aceeași dimineață, în jurul orei 09:40, în timp ce se afla într-un autobuz, ar fi sustras portofelul unui călător. Persoana bănuită de comiterea faptei a fost surprinsă în flagrant de către un polițist local sibian aflat în timpul liber, care l-a imobilizat pe bărbat până la sosirea colegilor săi.

În cauză, la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *