Reținut și cercetat penal pentru distrugere,violență domestică și alte infracțiuni

Prins de polițiști după ce a furat dintr-un restaurant

La data de 31 octombrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 21 de ani, din localitatea Boian.

Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu, lovire sau alte violențe, violență domestică, nerespectarea unei hotărâri judecătorești, respectiv lipsire de libertate în mod ilegal.

În fapt, la data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 19,50, prin apel 112, Secția de Poliție Rurală Mediaș a fost sesizată despre faptul că, în localitatea Boian, un bărbat a lovit două feme

Obligați să se ducă cu inculpatul în alt imobil, femeia fiind lovită de mai multe ori

Ca urmare a cercetărilor efectuate cu ocazia intervenției, polițiștii au constatat că, la data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 19,30, pe raza localității Boian, un localnic în vârstă de 21 de ani ar fi spart unul dintre geamurile imobilului unde locuiește fosta concubină, ar fi pătruns fără drept în imobil, ar fi lovit-o pe proprietara imobilului și ar fi obligat-o pe fosta concubină ca, împreună cu cei doi copii ai lor, să-l însoțească într-un alt imobil din aceeași localitate.

Bărbatul ar fi lovit-o pe femeie în zona capului și a spatelui după care ar fi fugit într-o direcție necunoscută.

Femeia deține un ordin de protecție emis de instanță împotriva presupusului agresor.

La data de 31 octombrie a.c., ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.

Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *