Reținut și cercetat pentru acte de violență domestică

La data de 22 august a.c., în jurul orei 21,45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au fost solicitați să intervină într-un imobil de pe raza orașului, unde un bărbat își agresa soția.

La adresa indicată, polițiștii au identificat o femeie în vârstă de 38 de ani care a declarat că fusese lovită de către soțul ei, un bărbat în vârstă de 47 de ani.

Întrucât femeia prezenta mai multe urme de agresiune fizică, a fost solicitată intervenția unui echipaj medical, care a transportat-o pe femeie la spital pentru îngrijiri suplimentare.

În acest context, în urma evaluării situației, polițiștii au constatat că există un risc iminent asupra vieții și integrității femeii și au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu.

Având în vedere cele constatate, la nivelul Poliției Orașului Avrig, s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie, iar ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 24 august a.c., polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă.

După ce a condus repetat fără permis, a fost reținut

La data de 24 august a.c., ca urmare a administrării probatoriului într-un număr de patru dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu.

În perioada decembrie 2020 – august 2021, persoana în cauză a fost depistată de patru ori conducând autoturisme fără a deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cursul zilei de azi, sibianul va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *