Reținuți pentru înșelăciune – Metoda ,,Accidentul,, la Sibiu

La data de 11 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Sibiu, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin metoda ACCIDENTUL.

Patru persoane au fost reținute. O a cincea persoană, încarcerată într-un penitenciar din țară, este cercetată în cadrul aceluiași dosar penal pentru înșelăciune, prin metoda ACCIDENTUL.

La data de 27 mai a.c., în jurul orei 12:00, o sibiancă, în vârstă de 83 de ani, a fost sunată pe telefonul fix de către un bărbat, persoana încarcerată, care, sub pretextul că este medic, i-a solicitat femeii 38.000 de lei, în vederea acoperirii cheltuielilor necesare fiicei acesteia, care ar fi fost victima unui accident rutier, având nevoie urgentă de intervenții chirugicale costisitoare.

La domiciliul femeii s-ar fi prezentat o tânără care ar fi pretins că este asistenta medicului, aceasta preluând suma de 38.000 de lei și părăsind zona cu sprijinul a trei bărbați care i-ar fi asigurat supravegherea zonei și transportul.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii de investigații criminale s-a reușit identificarea persoanelor implicate, iar la data de 11 iulie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au reținut o tânără în vârstă de 21 de ani, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, respectiv trei tineri, în vârstă de 23, 24 și 28 de ani, cercetați penal sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Toate cele patru persoane sunt din municipiul Sibiu.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: https://www.zcj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *