În trei zile de acțiune, polițiștii rutieri au reținut peste 2.200 de permise de conducere celor care au pus în pericol siguranța circulației rutiere, cele mai multe fiind pentru depășirea vitezei regulamentare.
În perioada 2 – 4 iulie 2021, polițiștii au desfășurat, la nivel național, sub coordonarea Direcție Rutiere, acţiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, verificarea valabilității inspecţiei tehnice periodice, depistarea autovehiculelor a căror înmatriculare a fost suspendată ca urmare a expirării sau, după caz, a anulării inspecţiei tehnice periodice și verificarea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 18.390 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9.205 pentru depășirea vitezei maxime legale admise, 22 pentru număr de înmatriculare neconform, 344 pentru lipsa inspecției tehnice periodice, iar 8.819 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost reținute 2.220 de permise de conducere, dintre care 1.158 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise și 1.062 pentru alte abateri (contravenții).
În cele 3 zile, au fost reținute 707 certificate de înmatriculare, dintre care 357 pentru lipsa inspecției tehnice periodice, 19 pentru număr de înmatriculare neconform, iar 331 pentru alte cauze.
Totodată, au fost retrase 123 de seturi de plăcuțe cu număr de înmatriculare/înregistrare dintre care 119 seturi de plăcuțe de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe de înregistrare.
În cadrul acțiunii, au fost constatate 349 de infracțiuni, dintre care 277 la regimul rutier și 72 de altă natură.
Exemple:
- La data de 2 iulie 2021, un bărbat a fost depistat în trafic, pe autostrada A1 Deva –Nădlac, conducând o autoutilitară, sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, s-a constatat faptul că inspecția tehnică perioadică era expirată. În cauză, a fost întocmit dosar penal, iar șoferul a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare.
- În aceeași zi, un alt bărbat a fost depistat în trafic, în județul Hunedoara, conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării, a rezultat valoarea de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul avea dreptul de a conduce „anulat”. În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce anulat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
- La data de 3 iulie 2021, un bărbat a fost depistat pe Autostrada A2, conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării, a rezultat 2,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului.
- La data de 3 iulie 2021, în județul Constanța, o femeie a fost depistată în trafic, conducând un autoturism sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că aceasta are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. În cauză, a fost întocmit dosar penal.
- La data de 4 iulie a.c., un bărbat a fost depistat, în județul Brașov, conducând un autoturism cu 93 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă de viteză era de 50 km/h. În urma testării, a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!