Sancțiuni aplicate de polițiștii argeşeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 15 permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.

Conducea sub influența alcoolului

În noaptea de 04 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 35 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe b-dul Nicolae Bălcescu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat transportul la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *