Săptămâna Antifumat, finalistă la Campania Medicală a Anului

Campania „Săptămâna Antifumat. Renunțarea la fumat salvează vieți”, organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu este în finala Romanian Healthcare Awards, la categoria Campania Medicală a Anului. Competiția este jurizată international, cei 31 de membri ai juriului, din România, Bulgaria, Franța, Republica Moldova, Lituania, Belgia, Italia, Olanda, Irlanda și Danemarca evaluând aplicațiile la cele 7 categorii ale competiției din acest an. În final, au fost selectați câte 5 finaliști, câștigătorii fiecărei categorii urmând a fi anunțați într-o ceremonie ce va fi organizată la București, până la finele anului, în funcție de data la care va permite incidența Covid.

Celelate 4 proiecte selectate în finală la categoria „Campania Medicală a Anului”, alături de „Săptămâna Antifumat” – organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie sunt:

  • ”Campania națională de vaccinare împotriva COVID-19 – ÎMPREUNĂ ÎNVINGEM PANDEMIA , organizată de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV),
  • „Cancerul nu stă la distanță”, organizată de Fundația HOSPICE Casa Speranței
  • ”Împreună pentru viitor!”, organizată de Spitalul Clinic Militar de Urgență “Dr. Victor Popescu” Timișoara
  • “Împreună redăm normalitatea – Maratonul Vaccinării Ediția București”, organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a organizat Săptămâna Antifumat cu ocazia Zilei Internaționale fără Tutun, marcată anual în data de 31 Mai. Acesteveniment a dorit să atragă atenția populației cu privire la pericolul pe care fumatul îl reprezintă pentru sănătate. Astfel, timp de o săptămână, în perioada 24 – 31 Mai, reprezentanți ai autorităților guvernamentale și locale, medici, precum și personalități ale lumii culturale sibiene au transmis mesaje antifumat prin intermediul mass-media, pe website-ul (www.spital-tbc.ro) și  pe pagina de facebook a spitalului (fb Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu). Totodată, acestea mesaje au fost afișate în sălile de așteptare din cadrul ambulatoriului și laboratoarelor unității noastre sanitare.

Sănătatea plămânilor populației este o permanentă prioritate pentru spitalul nostru. În calitate de manager al unei unități sanitare în care sunt tratate patologii pulmonare, știu că foarte multe boli sunt o consecință directă a fumatului. Prin organizarea Săptămânii Antifumat am dorit să tragem un semnal de alarmă cu privire la consecințele nocive pe care consumul de tutun le produce la nivelul sănătății. În acest sens, am invitat să se alăture demersului nostru personalități și autorități sibiene, care să transmită mesaje antifumat, pentru a conștientiza cetățenii asupra consecințelor devastatoare pe care le presupune practicarea acestui obicei nesănătos”, spune Alina Graur, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a avut inițiativa acestei acțiuni de conștientizare a populației cu privire la consecințele devastatoare pe care fumatul le are asupra sănătății, în condițiile în care majoritatea afecțiunilor pulmonare ale pacienților noștri au drept cauză consumul de tutun. De altfel, s-a demonstrat că 90% din decesele prin cancer pulmonar sunt provocate de fumat. Tocmai de aceea pentru noi reprezintă o prioritate și prevenția, componenta de educare a populației, nu doar tratarea bolnavilor.

Boală cronică invalidantă

Fumatul este un obicei care duce atât la deteriorarea funcției pulmonare, cât și a restului organismului. Fumătorii, din păcate, fac mai frecvent cancere, atât pulmonare, cât și în alte locuri ale corpului și, din nefericire, nu există fumător care să scape de BPOC. Aceasta este o boală cronică invalidantă, cu impact major asupra funcției pulmonare și care duce la o scădere impresionantă a calității vieții și a rezistenței la efort. Toți marii fumători ajung în timp să respire greu, să nu mai poată să se miște , să răcească frecvent și, în general, să aibă o calitate a vieții proastă. Iar calitatea scăzută a vieții lor va influența și viețile prietenilor, rudelor și ale membrilor familiilor”, declară medicul pneumolog Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Campania antifumat a fost cu atât mai necesară cu cât ne aflăm în pandemia COVID-19, iar studiile efectuate până în prezent sugerează că fumătorii prezintă un risc mai mare de a face forme severe de COVID-19 comparativ cu nefumătorii, pacientii spitalizați necesitând internarea în secția ATI și ventilație mecanică, iar evoluția bolii poate duce în final la deces.

Romanian Healthcare Awards este cea mai amplă competiție cu juriu internațional dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor din România, eveniment de recunoaștere a inovației și a excelenței din domeniul sănătății, care își propune să identifice și să aprecieze exemplele de bună practică din sistemul medical românesc, reușitele individuale și de echipă. Organizatorii sunt Spațiul Medical (www.spatiulmedical.ro) și BORO Communication.

Lista cu finaliștii tuturor categoriile medicale poate fi consultată pe  https://spatiulmedical.ro/finalistii-romanian-healthcare-awards-2021/

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *