Scoala din Sibiu unde vor învăța 260 de copii cu dizabilități inaugurată

În doar un an de zile, Consiliul Județean Sibiu a reușit să construiască noul sediu al Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 (CSEI 1) Sibiu.

Școala amplasată în vecinătatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”

Amplasată în vecinătatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, investiția a presupus reabilitarea clădirii existente în care a funcționat Școala generală nr. 22, extinderea acesteia cu un nou corp de clădire și construirea unei săli de sport.

În cadrul CSEI 1 sunt înscriși aproape 260 de copii cu dizabilități, activitatea desfășurându-se în prezent în trei locații. Cea mai mare dintre acestea se află pe strada Filarmonicii nr. 18 din Sibiu, clădire construită în urmă cu 130 de ani , care nu poate fi adaptată nevoilor speciale ale elevilor și cu un număr insuficient de săli de curs și cabinete medicale.

De asemenea, pe strada Plopilor funcționează o grădiniță pentru copiii cu deficiențe severe, iar în câteva spații ale Spitalului de Psihiatrie sunt amenajate clase pentru copiii care sunt internați pentru perioade mai lungi de timp.

Noul sediu al CSEI 1 Sibiu are 29 săli de clasă, 4 cabinete de logopedie, sală de art terapie precum și alte facilități

În noul sediu al CSEI 1 Sibiu vor fi reuniți toți acești copiii, pentru care au fost amenajate: 29 săli de clasă, 4 cabinete de logopedie, cabinet de medicină școlară, sală de art terapie, cameră senzorială, cabinet de kinetoterapie cu bazin de recuperare, sală Montessori, laborator de informatică, atelier de pre-profesionalizare (croitorie, abilitare manuală), teren și sală de sport, precum și 2 săli de relaxare pentru copiii cu autism.

Declarația președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean

„Cu fonduri europene nerambursabile și cu o importantă contribuție din bugetul propriu, am reușit să construim și să dotăm „ca la carte” un centru dedicat învățământului special. Aici, copiii vor avea suficiente săli de clasă și cabinete medicale și de recuperare în care să poată fi ajutați, iar întreg spațiul este accesibilizat persoanelor aflate în scaun rulant. Am acordat o atenție sporită și detaliilor, începând de la culorile alese, care inspiră încredere și siguranță, până la încăperea în care părinții își vor putea aștepta copiii”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Valoarea investiției este aproape 13,5 milioane lei, din care 9,24 milioane lei au fost obținute din fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene, prin POR 2014 – 2020, lucrările fiind executate, în doar 12 luni, de firma „Conlan” SRL Sibiu.

Pe lângă modernizarea și extinderea locației, proiectul derulat de către Consiliul Județean Sibiu a vizat și dotarea cu mobilier și echipamente IT și de recuperare medicală, precum și amenajarea celor peste 5.000 mp ai curții interioare. De asemenea, pentru reducerea consumului de energie din surse convenționale au fost instalate panouri fotovoltaice și panouri solare, pereții exteriori au fost termoizolați, iar întreg sistemul de iluminat a fost dotat cu corpuri de tip led.

Relocarea copiilor și a profesorilor în noul sediul al CSEI 1 va avea loc în luna septembrie, odată cu începerea anului școlar 2024/2025.

În aceste zile, o altă investiție în sistemul de învățământ special din județul Sibiu se apropie de final: la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Mediaș are loc recepția la finalizarea lucrărilor de modernizare. Și pentru acest obiectiv, Consiliul Județean Sibiu a obținut fonduri europene nerambursabile, de noile facilități urmând să beneficieze peste 140 de copiii din zona de nord a județului Sibiu.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

SURSA FOTO: https://danielacimpean.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *