Școala Populară de Arte şi Meserii a luat Premiul de popularitate la Festivalul „Lucreţia Ciobanu”

Bianca Creţu, elevă a profesorului Cosmin Verde, la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu a câştigat miercuri seara, Premiul de popularitate la Festivalul Concurs al cântecului popular românesc „Lucreţia Ciobanu”.

„Vă mulţumesc tare mult că şi în acest an aţi fost alături de mine, exact ca şi anul trecut. Publicul meu drag mă iubeşte ca de fiecare dată şi vă mulţumesc tare mult”, a declarat pe scenă, după primirea premiului.

Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu a oferit şi ea la rândul ei, un premiu special

Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu a oferit şi ea la rândul ei, un premiu special concurentului Denis Cupşe din Maramureş. Premiul a fost înmânat miercuri seara, de către managerul Şcolii Populare de Arte şi Meserii, Alina Pinca Vintilă.

„Pentru că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea doamnei Lucreţia Ciobanu, un model de om şi de artist, un model a fost şi pentru mine doamna Lucreţia aşa cum este pentru foarte mulţi tineri iubitori de folclor. Aşadar din partea Şcolii Populare de Arte şi Meserii, Premiul Special merge în Maramureş şi se acordă interpretului Denis Cupşe. Fiecare festival este un prilej de bucurie pentru voi artiştii aflaţi la început de drum. La mulţi ani şi mult succes pe mai departe”, a spus Alina Pinca Vintilă.

Nu doar elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu au fost prezenţi la această ediţie a Festivalului Concurs „Lucreţia Ciobanu”, dar şi o parte din profesori. Alina Pinca Vintilă, Luminiţa Dejan şi Traian Stoiţă au cântat în duet cu o parte dintre concurenţi, în timp de Mariana Anghel a interpretat melodii celebre, în cea de a doua seară de festival.

Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu îi felicită pe organizatorii festivalului, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu, managerului coregraf Silvia Macrea şi Consiliul Judeţean Sibiu.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

SURSA FOTO: Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu”

FOTO DE LA FATA LOCULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *