Șeful Secției de Chirurgie de la Spitalului Universitar de Urgență Militar Dr. Carol Davila cercetat pentru luare de mită

Reținuți pentru evaziune fiscală - Peste 1000 de șoferi de ride-sharing angajați ileagl

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului

SĂVULESCU ALEXANDRU-FLORIN, la data faptelor medic militar chirurg şi șef al Secției Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila” – București, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (29 acte materiale).

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii militari au reținut următoarea situaţie de fapt:

În cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru-Florin, medic militar la spitalul de urgență menționat mai sus, ar fi primit de la 29 persoane (foști inculpaţi şi suspecți în cauză), cu titlul de mită, foloase necuvenite constând în sume de bani (în total 4.750 euro și 28.050 lei), bijuterii în valoare de 6.515 lei și alte produse, în legătură cu intervenții chirurgicale (printre care și gastrectomie longitudinală – Gastric Sleev, în termeni populari „micșorare de stomac”) și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor persoane apropiate.

În prezența apărătorilor aleşi, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani și interzicerea unor drepturi printre care și cel de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Militar Bucureşti, între altele, cu propunerea de a se dispune, alăturat confiscării speciale a sumelor obiect al infracţiunii de corupţie, şi confiscarea extinsă a sumelor de 31.480,64 lei, 113.828,75 euro şi 30.000 usd stabilite a avea caracter nejustificat, ce au fost depuse/transferate în contul unic prev. de art. 27 din Legea nr. 318/2015 deschis de Agenția Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, respectiv în subconturile bancare deschise la o unitate bancară, pe numele inculpatului şi la dispoziția organelor judiciare.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: ARHIVĂ

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *