Semnarea contractului de achiziție pentru primul lot de produse în cadrul proiectului european „Achiziție de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice on-line în Municipiul Mediaș, județul Sibiu“

Luni, 8 noiembrie 2021, a fost semnat oficial la sediul Primăriei Municipiului Mediaș contractul de achiziție aferent primului lot de produse din cadrul proiectului „Achiziție de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice on-line în Municipiul Mediaș, județul Sibiu. La evenimentul desfășurat în Sala Mică de Ședințe a primăriei au luat parte primarul municipiului, dl Gheorghe Roman, reprezentanții firmei câștigătoare, dar și directori din cadrul municipalității.

În urma semnării acestui contract – „Tablete cu abonament la internet (24 luni) (Lot 1)“vor fi achiziționate 5.876 de tablete școlare, de care vor beneficia elevi ai celor 13 unități de învățământ de stat gimnazial și liceal din municipiul Mediaș. Valoarea totală a achiziției este de 3.768.365,77 lei cu TVA.

Întregul proiect are o valoare totală de 11.950.623,60 lei, din care contribuția proprie a municipalității reprezintă 2%, adică 270.842,92 lei. În urma implementării acestui proiect, elevii și cadrele didactice din Mediaș vor beneficia de 5.876 de tablete pentru elevi, 373 de laptopuri pentru cadrele didactice, dar și 204 camere web, 282 de table interactive și 276 de routere pentru sălile de clasă din instituțiile de învățământ medieșene.

Principalul obiectiv al proiectului este dotarea celor 13 unități de învățământ de stat gimnazial și liceal din municipiu cu tablete, laptop-uri, table interactive, precum și cu alte echipamente IT care să asigure desfășurarea în bune condiții a activităților didactice on-line.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *