La data de 14 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au reținut un sibian în vârstă de 26 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.
În fapt, în zilele de 12 și 13 martie a.c., pe raza localităților Turnu Roșu, respectiv Tălmaciu, acest sibian a fost surprins de către polițiști în timp ce conducea un autoturism deși nu deține dreptul de a conduce.
În ambele cazuri s-au deschis dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, iar la data de 14 martie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii acestui sibian pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale.
Poliţia acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE