Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 19 mai a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 52 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 19 conducători auto și au ridicat un certificat de înmatriculare.

Acțiune pe linie de alcool desfășurată de polițiștii rutieri

4 permise de conducere la alcool au reținut în această dimineață polițiștii rutieri sătmăreni.

Polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au organizat în această dimineață o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere cei vizați fiind în special conducătorii auto care se află la volan sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, în urma acțiunii desfășurate pe raza municipiului Satu Mare polițiștii au depistat 4 conducători auto care fiind testați cu aparatul alcooltest, au rezultat concentrații alcoolice de 0.11 mg/l, 0,15 mg/l, 0.21 mg/l și 0.07 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Infracțiuni rutiere constatate în flagrant delict de polițiști

La data de 19 mai a.c., în jurul orelor 20.30, polițiștii negreșteni au depistat, în trafic, un conducător auto, de 55 ani, din Bixad, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o concentrație alcoolică de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei au identificat în trafic, în localitatea Ghenci, un bărbat, de 26 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere.

În cauză, se efectuează verificări în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

Notă: Facem precizarea că, în toate cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *