SIGURANȚA TUTUROR PARTICIPANȚILOR LA TRAFIC, PRIORITATE A POLIȚIȘTILOR BIHORENI

masina-politia-rutiera
politia-rutiera

146 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri în acțiune.

Luni, 19 aprilie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 146 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 60.900 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 18 permise de conducere. De asemenea, au fost constatate patru tamponări.

95 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 15 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați patru bicicliști, trei conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere, au fost sancționate șapte depășiri neregulamentare, iar 25 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

*

Gepiu / Depistat în trafic, în timp ce conducea, deși avea suspendat acest drept.

Luni, 19 aprilie a.c., la ora 11.40, pe D.N. 79, în localitatea bihoreană Gepiu, polițiștii din Salonta au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

*

Cercetat penal pentru conducere fără permis.

Luni, 19 aprilie a.c., la ora 11.10, pe drumul județean 764/D, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în trafic un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

*

RECOMANDĂRI PREVENTIVE

ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:

Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!

– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;

– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;

– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.

– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!

– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *