Sinteza acțiunilor desfășurate pe linie rutieră

ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII
ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

În perioada 01 – 03 aprilie a.c., polițiștii sibieni au constatat 14 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 44 de permise de conducere și au aplicat 340 de sancțiuni contravenționale în valoare de 118.000 de lei.

Vurpar

La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 17,30, pe raza localității Vurpăr, polițiștii au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un localnic în vârstă de 36 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul este neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolul 334 aliniatul 1 (conducerea unui autovehicul neînmatriculat), respectiv articolul 335 aliniatul 1 (conducere fără permis) din Codul Penal.

Cisnadie

La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 22,00, în orașul Cisnădie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grigore Ionescu, un sibian în vârstă de 48 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu bordura care mărginește partea dreaptă a sensului de mers.

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale, iar testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-au întocmit actele pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

DJ 107B

La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 00,40, pe DJ 107B, polițiștii rutieri au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus dinspre localitatea Armeni spre localitatea Alămor.

Bărbatul și-a continuat deplasarea și, urmărit de echipajul de poliție, după câteva zeci de metri, a pierdut controlul direcției intrând în coliziune cu un autoturism parcat.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, la volan fiind identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în localitatea Alămor.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulteriori recoltării probelor biologice, la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului s-au întocmit actele pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Saliste

La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 02,30, la intersecția DN 1 cu strada Gării din orașul Săliște, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 48 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmite actele pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

Sibiu

La data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 01,00, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rampa Ștefan cel Mare, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Vâlcea, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un contor de gaz, cu un stâlp și cu gardul unui imobil.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmite actele pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

DN 14

La data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 20,00, pe DN 14, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Șeica Mare de către un localnic în vârstă de 27 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Calea Dumbravii

La data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 20,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au fost solicitați să intervină pe Calea Dumbrăvii intersecție cu Bulevardul Mihai Viteazu, unde un șofer a fost blocat de către alți participanți la trafic.

La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr în vârstă de 15 ani, din județul Hunedoara, iar în urma verificărilor efectuate cu privire la situația juridică a autoturismului a rezultat că acesta era reclamat ca sustras din data de 2 aprilie a.c., de pe raza municipiului Deva, județul Hunedoara.

De asemenea, s-a constatat că, înainte de a fi oprit, șoferul autoturismului ar fi acroșat două autovehicule pe Calea Cisnădiei și alte două pe strada Anton Pann, evenimentele fiind soldate cu pagube materiale.

Testările conducătorului auto cu dispozitivele de depistare a alcoolului în aerul expirat și a substanțelor psihoactive au indicat faptul că tânărul nu consumase nici alcool, nici substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, urmând a fi stabilită situația de fapt cu privire la sustragerea autoturismului în cauză.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *