Societatea de Drumuri a CJ Sibiu a făcut investiții de peste 2 milioane euro în utilaje noi

13 producători locali prezenți vineri, 10 noiembrie, la piața volantă de la C.J. Sibiu

Societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu, companie a Consiliului Județean Sibiu, a prezentat astăzi, 20 octombrie 2022, cele mai noi utilaje și accesorii achiziționate recent.

Este vorba despre 12 astfel de mijloace dintr-un total de 19, restul urmând să intre în folosința societății până la începutul lunii decembrie 2022.

Valoarea totală a acestor achiziții depășește 2 milioane euro fiind astfel cea mai importantă campanie de acest gen din istoria Societății Drumuri și Poduri SA, atât numeric cât și valoric.

Declarația președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean

“Ne-am asumat conectarea tuturor comunităților noastre printr-o infrastructură modernă, iar acest lucru nu se poate face decât prin mijloace moderne.

Societatea Drumuri și Poduri, în calitate de administrator al drumurilor județene, a înțeles care sunt așteptările și a elaborat un plan de reorganizare menit a satisface pretențiile sibienilor.

Aceste achiziții vin ca o confirmare a seriozității cu care compania tratează responsabilitățile față de cetățeni.

Achizițiile de utilaje noi sunt un pas important în eficientizarea activității, dar, la fel de important, unul în direcția reducerii amprentei de carbon a activității Societății de Drumuri

Prin tot ceea ce facem la această societate, și prin această campanie de retehnologizare, urmărim să dezvoltăm compania, să o facem eficientă și competitivă pe piața de profil, să nu existe nicio diferență între o companie privată și această companie aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu”.

Toate utilajele achiziționate în cadrul acestei campanii de modernizare sunt dotate cu echipamente de control al emisiilor poluante și se încadrează în cele mai noi standarde.

Afirmația directorul general al Societății Drumuri și Poduri SA Sibiu, Mihai Lisan

Înnoirea parcului de utilaje, autoutilitare și autovehicule este o etapă a Planului de reorganizare și va conduce la eficientizarea unui număr important de activități. În plus, asigurăm astfel condiții moderne și sigure de muncă pentru personal și o protecție a mediului crescută.

Scopul Societății este de a-și respecta angajamentele față de comunitate și de a deveni relevantă în rândul companiilor de construcții prin servicii de top oferite nu doar autorităților publice”.

Din totalul de 19 utilaje achiziționate de Drumuri și Poduri SA, 12 livrate, iar alte șapte urmează a se livra.

Din același total, 16 utilaje și utilitare sunt achiziționate din fonduri proprii ale Societății și cu plata integrală și doar trei sunt achiziționate în sistem leasing.

Garanțiile aferente tuturor mijloacelor achiziționate sunt cuprinse între 12 și 36 luni.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *