La data de 22.03.2023, ora 19.45, o patrulă din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești a oprit pentru control pe DJ 208 în localitatea Huși, autoturismul condus de un localnic de 34 de ani,prins cu o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de “ conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.
Poliţia acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO INFORMATIV
SURSA FOTO: https://www.monitoruldevrancea.ro