Șofer prins de polițiști cu permis fals

Sibian prins după ce a înșelat mai multe persoane

În ziua de 06 februarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN 67B, pe raza localității de domiciliu, prezentând pentru control un permis de conducere emis de autoritățile din Republica Moldova, susceptibil a fi fals.

În urma verificărilor, s-a stabilit că documentul prezentat de cel în cauză nu figurează în evidențele autorității emitente, iar bărbatul nu este deținător de permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, conform art. 335, 320 și 323 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.

In cauza, s-a intocmit dosar de cercetare penala cu privire la savarsirea infractiunilor prev. si ped. de art. 335 alin.1, art. 320, alin.1 si art. 323 din C.penal iar cercetarile continua pentru a se stabili in ce circumstante a fost obtinut permisul fals.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *