Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unei inculpate pentru comiterea a cinci infracțiuni de trafic de influență, din care trei în formă continuată, după ce ar fii primit mai mult de 100.000 de euro ca spagă.
Spagă de 100.000 euro pentru niște angajări
În perioada 2019 – 2023, inculpata ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 108.500 euro din care ar fi primit 78.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze:
– angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești,
– angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale, în cadrul Penitenciarului Arad, în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac ori în cadrul formațiunii de poliție de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara;
– obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului.
Prinsă în flagrant cu 5.000 euro spagă
În contextul menționat mai sus, la data de 06 februarie 2023, inculpata ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 25.000 lei (echivalentul a 5.000 euro), reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO CU CARACTER INFORMATIV