Asociația CONIL organizează în perioada 2-4 aprilie Crosul CONIL –„Zâmbet pentru autism”, un eveniment virtual care marchează Ziua Internațională a Autismului. Echipa CONIL, împreună cu sportivi români consacrați, precum Elisabeta Lipă sau Gabriela Szabo, jurnaliști și voluntari vor alerga timp de trei zile în cursa zâmbetelor pentru a aduna cei 2.222 km necesari pentru a putea trimite în tabere de integrare copii și tineri cu autism. „Permanenta luptă pentru integrare și acceptare a copiilor cu autism precum și greutățile întâmpinate de părinți în asigurarea permanentă a programelor de recuperare și intervenție a copiilor și tinerilor cu autism trebuie să fie cunoscute! Cu sprijinul remarcabil al domnului Eduard Novak, singurul campion paralimpic român, dar și cu implicarea a numeroși și inimoși performeri – sportivi, jurnaliști, artiști – sperăm să ducem mesajul nostru cât mai departe! Alergăm împreună pentru zâmbetul copiilor cu autism„, declară Adela Hanafi, președinta Asociației CONIL, organizator al evenimentului. Timp de trei zile, toți cei care vor să se implice în acest cros pot să acceseze www.conil.ro și să se înscrie pe platforma ro.runningheros.com. Cauzei copiilor cu autism li se alătură sportivi, jurnaliști și lideri de opinie: Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă, Viorica Susanu, Marian Drăgulescu, Ioana Maria Moldovan, Roxana Ciuhulescu, Diana Bart, Marius Petrescu, Alexandru Constantin, Rareș Florin Stoica, Florin Căruceru, Camelia Lupașcu, Marius Saizu, sportivi profesioniști și copii de la Clubul CSA Steaua București, iar lista este deschisă tuturor celor care doresc să se implice. Obiectivul crosului este de a aduna împreună 2.222 Km, astfel încât cât mai mulți copii și tineri cu autism să poată fi trimiși în tabere de integrare. Evenimentul este organizat de Asociația CONIL, în parteneriat cu Decathlon România și Clubul CSA Steaua București, cu scopul de a susține copiii și adolescenții cu autism în procesul de recuperare și integrare și de a promova un stil de viață sănătos. Una dintre marile provocări ale Asociației CONIL este aceea de a face auzită vocea copiilor speciali și a familiilor lor. Nevoile lor de acceptare sunt enorme. Respingerea, etichetarea, excluderea, lipsa de toleranță și de tact creează traume majore, care lasă urme timp îndelungat. Din punct de vedere al costurilor de recuperare, provocările sunt uriașe. Asociația CONIL vine în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate, familii monoparentale și a celor cu venituri mici. Pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, lipsa terapiei timpurii și susținute reduce dramatic șansele de recuperare și integrare. Din păcate, pandemia a afectat campaniile de strângere de fonduri ale asociației, care s-au desfășurat cu mare greutate și cu rezultate mult mai mici comparativ cu anii anteriori. Adela Hanafi a impresionat la începutul lunii martie juriul de la „Imperiul leilor” care s-a oferit să contribuie cu 40 de burse de studiu pentru un an de zile (20 din partea lui Dan Șucu și 20 din partea Cristinei Bîtlan), o donație de 30.000 euro din partea lui Bogdan Micu, un buget de organizare de evenimente în locațiile HoReCa ale lui Dragoș Petrescu și o ofertă de 100000 euro din partea lui Mohammad Murad pentru amenajarea unei locații în care să funcționeze viitoarea Școală Gimnazială CONIL, în care copiii să aibă șansa de a învăța în baza unui curriculum adaptat, alături de o echipă multidisciplinară care realizează periodic planuri individualizate de intervenție. Vă mulțumim, Asociația CONIL |
Asociația a luat ființă în anul 2010, ca urmare a experienței personale a fondatoarei Adela Hanafi, ea însăși mama unui copil cu dizabilități. Asociația funcționează cu patru centre în care copiii tipici și cei cu dizabilități au acces la educație, programe terapeutice, de socializare și recreative. În 2012, CONIL devine un pionier în domeniu prin înființarea și acreditarea primei școli și grădinițe incluzive, deschisă și copiilor cu autism, sindrom Down, retard. ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook: Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/ Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/ ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE! |