Stadiul lucrărilor în șantierele deschise de Primăria Sibiu

Nouă șantiere de modernizare a străzilor sunt în desfășurare în acest moment în orașul Sibiu, lucrările avansând bine, în contextul condițiilor meteo favorabile.

Declarația primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor

“În cartierul Veterani s-au încheiat lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare în prima zonă pe care o vom viabiliza și ca drumuri. Pe străzile Bruxelles, Viitorului, Irisului, Dafinului și Lavandei ne apropiem de finalizare. Am început în această primăvară și lucrări noi, pe străzile Atena, Marburg și Trifoiului, precum și amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată de pe Calea Turnișorului.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Pe scurt, stadiul lucrărilor:

* Pe str. Viitorului s-au încheiat lucrările la rețelele de utilități și la iluminatul public și s-a amenajat fundația drumului și a trotuarelor. Sub podul CFR s-a realizat o lucrare foarte complexă de amenajare a unei structuri de mari dimensiuni pentru protecția colectorului de canalizare, prin turnarea unor grinzi și a unei plăci din beton armat. În aceste zile s-a așternut balast stabilizat pe carosabil, iar în următoarele săptămâni se va turna asfaltul pe carosabil și pe trotuare.
* Pe str. Bruxelles s-au încheiat lucrările la rețele, iar pe carosabil s-au turnat deja primele 2 straturi de asfalt. Trotuarele sunt finalizate deja, iar zonele verzi sunt și acestea amenajate. În prezent se lucrează la ridicarea la cotă a gurilor de scurgere și urmează turnarea ultimului strat de asfalt.
* Pe străzile Irisului, Dafinului și Lavandei lucrările la rețelele de apă, canalizare și iluminat s-au încheiat, iar structura drumului a fost creată. S-a așternut piatra spartă pe carosabil pentru pregătirea asfaltării. Ultimul pas va fi asfaltarea carosabilului și a trotuarelor. Pe str. Irisului se lucrează în prezent la subtraversarea digului, o lucrare mai complexă, pentru descărcarea canalizării pluviale.
* Pe str. Atena s-a finalizat amenajarea noii canalizări menajere și pluviale.
* Pe str. Trifoiului se execută lucrările de canalizare pluvială.
* Pe str. Marburg s-a finalizat amenajarea canalizării pluviale și săpătura generală și s-a așternut stratul de balast de umplutură pe carosabil.
* Și amenajarea trecerii peste calea ferată de pe Calea Turnișorului avansează bine, intervenindu-se cu săpătura și așternerea noilor straturi suport între cele 6 linii de cale ferată.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *